COD PORTOCALIU: 01-08-2021 ora 10 Intre vijelii puternice, grindină, averse torențialeInterval de valabilitate se va semnala vijelii puternice, grindină, averse torențialeInterval de valabilitate COD PORTOCALIU: 01-08-2021 ora 10 Intre val de căldură persistent și disconfort termic deosebit deaccentuatInterval de valabilitate se va semnala val de căldură persistent și disconfort termic deosebit deaccentuatInterval de valabilitate

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

REUNIUNEA CONSILIULUI ŞTIINŢIFIC AL AGENŢIEI NAŢIONALE ANTIDROG, PENTRU MARCAREA ZILEI INTERNAŢIONALE ÎMPOTRIVA CONSUMULUI ŞI TRAFICULUI ILICIT DE DROGURI

Agenţia Naţională Antidrog (ANA) a organizat joi, 24 iunie a.c., o reuniune a Consiliului Ştiinţific al Agenţiei Naţionale Antidrog, eveniment la care au participat membrii acestuia, alături de directorul ANA, comisar-şef de poliţie Constantin Valentin Negoi-Niţă, şi specialişti ai Agenţiei.

Consiliul Ştiinţific al Agenţiei Naţionale Antidrog reuneşte personalităţi marcante din domeniile medicinei, toxicologiei, sociologiei, psihologiei, criminologiei, ştiinţelor juridice, având rol de validare academică a răspunsurilor instituţionale la problematica drogurilor.

Reuniunea, care s-a bucurat de prezenţa şi expertiza profesională a academicianului Constantin Bălăceanu-Stolnici, preşedintele de onoare al Consiliului Ştiinţific al ANA, a fost prezidată de prof. univ. dr. Pavel Abraham, preşedintele în funcţie al acestui for.

În cadrul întâlnirii, ocazionate de marcarea Zilei Internaţionale împotriva Consumului şi Traficului Ilicit de Droguri, principalele teme dezbătute au vizat:
- Raportul European privind Drogurile 2021;
- Proiectul Strategiei Naţionale Antidrog 2021 - 2025;
- Modelul consumului de canabis în România;
- Rezultate preliminare ale Studiului European online privind drogurile 2021.

În deschiderea reuniunii, preşedintele Consiliului Ştiinţific, prof. univ. dr. Pavel Abraham, a reiterat angajamentul benevol, dar atât de necesar, al celor prezenţi în lupta împotriva consumului şi traficului de droguri, considerând că este nevoie mai mult ca oricând de această implicare. În acest context, domnia sa a propus constituirea mai multor grupuri de lucru care să contribuie la eforturile Agenţiei Naţionale Antidrog în gestionarea acestei problematicii.

Subliniind rolul acestui for ştiinţific în girarea rezultatelor studiilor şi cercetărilor realizate de Agenţia Naţională Antidrog, în intervenţiile lor, membrii Consiliului Ştiinţific şi-au exprimat susţinerea faţă de activitatea de cercetare în domeniul drogurilor şi dorinţa de colaborare a mediilor academice din care provin cu Agenţia Naţională Antidrog.

Referitor la problematica consumatorului de droguri în societate, preşedintele de onoare al Consiliului Ştiinţific al Agenţiei Naţionale Antidrog, academician Constantin Bălăceanu-Stolnici, a concluzionat faptul că există trei segmente principale de analiză: cel preventiv, cel de tratament şi cel de recuperare. În acest sens, responsabilitatea nu revine doar Agenţiei Naţionale Antidrog, ci tuturor actorilor sociali implicaţi Astfel, excelenţa sa a subliniat faptul că este imperios necesar ca tuturor consumatorilor de droguri aflaţi în etapa de reabilitare să li se ofere tot suportul şi asistenţa necesară pentru a preveni recăderile/ recidivele. Pe de altă parte, întrucât "societatea românească nu este încă pregătită să primească un toxicoman", trebuie militat pentru schimbarea acestei percepţii.

***

Conform prevederilor art. 8 din HG nr. 461/2011 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale Antidrog, la nivelul Agenţiei a fost constituit Consiliul Ştiinţific al Agenţiei Naţionale Antidrog, organism consultativ, alcătuit din personalităţi marcante din domeniul ştiinţific sau academic şi care asigură cadrul de dezbatere a politicilor, strategiilor sectoriale, proiectelor şi programelor antidrog.

Consiliul Ştiinţific reprezintă un element important în eforturile instituţiei noastre de a formula un răspuns coerent şi dinamic în planul politicilor publice la tendinţele şi evoluţia fenomenului.

COMPARTIMENTUL RELAŢII PUBLICE

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.