Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

BULETIN INFORMATIV

Jandarmii au asigurat siguranţa cetăţenilor pe timpul Sărbătorilor Pascale

Jandarmii dâmboviţeni au desfăşurat zilnic acţiuni de verificare a respectării măsurilor adoptate de autorităţi în contextul pandemic actual, precum şi misiuni de asigurare a ordinii publice în perioada Sărbătorilor Pascale.

În perioada 26 aprilie - 3 mai a.c., sub autoritatea Instituţiei Prefectului, alături de poliţiştii dâmboviţeni au fost desfăşurate, atât acţiuni de verificare în zone aglomerate, pieţe, centre comerciale, zone de picnic şi în mijloacele de transport în comun, pentru verificarea respectării măsurilor de protecţie sanitară, cât şi misiuni pentru asigurarea siguranţei cetăţenilor la manifestările religioase ocazionate de Sărbătorile Pascale.

Au fost aplicate 42 de sancţiuni contravenţionale, respectiv 32 de avertismente şi 10 amenzi în valoare de 4.150 lei, pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală conform prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de Covid-19, în special nepurtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura.

Acţiunile de informare şi prevenire vor continua şi în perioada următoare, iar scopul acestora nu este acela de a aplica sancţiuni contravenţionale, ci de a explica oamenilor necesitatea respectării tuturor normelor de protecţie sanitară, pentru prevenirea şi limitarea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2.

Pentru siguranţa dumneavoastră şi a celor din jur, vă reamintim faptul că este important să respectaţi măsurile de protecţie sanitară instituite în context pandemic.

Totodată, le mulţumim tuturor participanţilor la manifestările religioase pentru că au înţeles să respecte toate măsurile de protecţie, ce au fost adoptate pentru a proteja sănătatea lor şi a celor din jur!

Informare, Relaţii Publice şi cu Publicul

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.