Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Aproximativ 4 tone de frunze de tutun, descoperite ascunse într-un autocamion

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au depistat un cetăţean bulgar care transporta cantitatea de 3.836 kilograme de tutun foi, ascunsă printre seminţe de floarea soarelui.

În noaptea de 29.04.2021, în jurul orei 00.30, poliţiştii de frontieră din cadrul P.T.F. Giurgiu au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unui autocamion marca Scania, condus de către un cetăţean bulgar, în vârstă de 37 de ani. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, seminţe de floarea soarelui, de la o firmă din Bulgaria, pentru o firmă din România.

În urma controlului amănunţit efectuat, poliţiştii de frontieră giurgiuveni au descoperit, în semiremorca mijlocului de transport, mai mulţi saci de mari dimensiuni, care se aflau ascunşi sub marfa declarată.

S-a procedat la inventarierea acestora, stabilindu-se că erau 125 de saci, care conţineau frunze de tutun, în cantitate totală de 3.836 kilograme.

Cu privire la aspectele constatate, şoferul a declarat poliţiştilor de frontieră faptul că acesta a preluat remorca de pe teritoriul Bulgariei şi nu avea cunoştinţă despre tutunul ascuns.

Întreaga cantitate de tutun transportată, în valoare de 767.200 lei a fost ridicată de către poliţiştii de frontieră şi introdusă în camera de corpuri delicte a S.T.P.F. Giurgiu.

În prezent, cetăţeanul bulgar este cercetat în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de "producerea de produse accizabile care intră sub incidenţa regimului de antrepozitare prevăzut în prezentul titlu în afara unui antrepozit fiscal autorizat de către autoritatea competentă" faptă prevăzută şi pedepsită de art. 452, alin.1, lit. a din Legea 227/2015, la finalizarea acestora urmând a fi dispuse măsurile legale.

VIDEO
aproximativ-4-tone-de-frunze-de-tutun--descoperite-ascunse-intr-un-autocamion.mp4

Link articol: https://www.politiadefrontiera.ro/ro/giurgiu/i-aproximativ-4-tone-de-frunze-de-tutun-descoperite-ascunse-intrun-autocamion-23759.html

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.