Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Activităţile desfăşurate în perioada 29 aprilie - 3 mai, pentru prevenirea şi limitarea infectării cu virusul Sars-Cov-2, de către forţele de ordine, în contextul Legii nr. 55 din 2020

În perioada 29 aprilie a.c. - 3 mai a.c., poliţiştii bistriţeni împreună cu reprezentanţi ai autorităţilor cu atribuţii în domeniu, au continuat verificările în context COVID. Au fost organizate 68 acţiuni punctuale în sistem integrat, cu celelalte instituţii cu atribuţii în domeniul prevenirii şi limitării răspândirii virusului Sars-Cov-2.

Astfel, au fost desfăşurate activităţi de verificare în zone aglomerate, gări, autogări, zonele pietonale, centre comerciale şi terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă. Totodată, au fost verificate peste 6300 de persoane, aflate în izolare, carantină sau depistate în zonele unde au fost desfăşurate controale, 534 de operatori economici şi 279 mijloace de transport persoane.

În urma neregulilor constatate, poliţiştii au aplicat 250 de sancţiuni contravenţionale, în cuantum de 63.250 de lei, conform prevederilor Legii 55/2020.

Odată cu intrarea în vigoare a măsurilor de prevenire a răspândirii coronavirusului, forţele de ordine aflate în serviciu pe raza judeţului Bistriţa-Năsăud, verifică modul de respectare a interdicţiei de circulaţie a persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei, în intervalul orar 22:00-05:00 şi a celorlalte norme de circulaţie în interiorul fiecărei localităţi în funcţie de incidenţa cazurilor.

În continuare, poliţiştii, împreună cu celelalte structuri ale M.A.I. şi instituţii cu atribuţii de control, vor acţiona, atât în uniformă cât şi în civil, pentru verificarea respectării prevederilor Legii 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.

Vă recomandăm tuturor că în continuare să respectaţi măsurile de igienă colectivă şi individuală, cele de protecţie individuală, să evitaţi aglomeraţiile şi întâlnirile cu prietenii pentru a limita răspândirea infecţiilor şi pentru evita îmbolnăvirile în rândul celor dragi.

- Reamintim faptul că organizarea de evenimentele private (nunţi, botezuri, mese festive etc.) este interzisă, iar în situaţia în care forţele de ordine constată că aceste interdicţii sunt încălcate, vor interveni cu fermitate şi vor aplica sancţiuni contravenţionale.

- Scopul acţiunilor desfăşurate nu este aplicarea de sancţiuni, ci acela de a-i determina pe toţi cetăţenii să conştientizeze necesitatea respectării tuturor normelor sanitare pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu Covid 19.

Pentru sănătatea dumneavoastră, respectaţi măsurile de protecţie individuală, evitaţi aglomeraţiile şi întâlnirile cu prietenii pentru a limita răspândirea infecţiilor şi pentru evita îmbolnăvirile în rândul celor dragi.

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.