Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Federaţia Tinerilor din Constanţa solicită salarii mai mari pentru funcţionarii debutanţi din Primăria Constanţa

Federaţia Tinerilor din Constanţa (FTC) solicită actualului primar al Municipiului Constanţa, Vergil Chiţac, precum şi consilierilor locali, majorarea salariilor oferite funcţionarilor debutanţi din Primăria Constanţa, aceştia fiind preponderent tineri care caută un loc de muncă în oraşul lor.

Pe data de 23 aprilie 2021 va avea loc şedinţa consiliului local pe a cărei ordine de zi se regăseşte un proiect "privind stabilirea salariilor de bază pentru funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Constanţa şi din serviciile publice aflate în subordinea Consiliului local al municipiului Constanţa". Acest proiect prevede, printre altele, cuantumul salariilor funcţionarilor debutanţi, în valoare de 2.350 de lei.

Federaţia Tinerilor din Constanţa consideră că acest cuantum nu asigură un nivel de trai decent, ba mai mult, îi va influenţa pe cei abia ieşiţi din băncile facultăţii să se reorienteze spre alte zone ale ţării, unde posturile sunt mai atractive, iar efortul lor este răsplătit pe măsură. Spre exemplu, în Municipiul Bucureşti, cel mai mic salariu pe care îl poate primi un consilier juridic debutant este de 4.320 de lei. Totodată, în cadrul Consiliului Judeţean Constanţa salariul pentru acelaşi post pleacă de la 2.950 de lei şi poate urca până la 3.670 de lei.

În urma unui studiu realizat de Friedrich Ebert Stiftung , coşul minim de consum lunar pentru un trai decent în România, pentru un singur adult, este de 2.552 de lei. Astfel, suma propusă pentru salariul unui funcţionar debutant din Municipiul Constanţa nu doar că nu reprezintă un salariu motivant pentru tinerii ce îşi doresc să rămână în oraş, acesta nici măcar nu acoperă toate necesităţile unui adult.

Din păcate, atunci când ne referim la perspectiva profesională a oraşului, realitatea este una tristă. Tinerii aleg să îşi construiască cariera în alte zone, în afara oraşului natal, deoarece oportunităţile de muncă nu sunt suficient de atractive şi nu le aduc un venit pe măsura valorii muncii depuse.

Astfel, Federaţia Tinerilor din Constanţa solicită modificarea grilei de salarizare ce este pusă în discuţie în şedinţa de consiliu local de vineri în sensul majorării salariilor pentru funcţionarii debutanţi la cel puţin 3.500 de lei lunar salariu brut.

"Spunem de fiecare dată că printre motivele pentru care tinerii pleacă din Constanţa se regăseşte şi lipsa de atractivitate profesională a oraşului. Propunerea de salarii pentru funcţionarii debutanţi ne arată în concret de ce tinerii aleg să muncească în alte oraşe.

Primăria Constanţa vrea să plătească tinerii care îşi doresc să lucreze în administraţie şi au făcut o facultate cu aproape jumătate din banii necesari pentru un trai decent. Vom fi prezenţi în cadrul şedinţei de consiliu local şi vom lupta pentru condiţii de viaţă mai bune pentru tinerii din oraş." - a declarat Andrei-Mihai Tănase, preşedinte

Andrei-Mihai Tănase

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.