Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Guvernul Dreptei a blocat accesul la educaţie pentru mii de elevi din Botoşani şi a lăsat Consiliul Judeţean să se descurce cu zero lei pentru asigurarea transportului!

Deputatul social-democrat botoşănean, Alexandra Huţu, i-a solicitat premierului Cîţu, printr-o interpelare, să asigure resursele financiare pentru plata facturilor restante ale consiliilor judeţene pentru transportul elevilor şi să continue finanţarea transportului elevilor după data de 05 noiembrie 2020.

"Am înţeles că am intrat în al doilea an de pandemie şi guvernanţii Dreptei ne obligă în fiecare zi să strângem cureaua şi să trăim din ce în ce mai prost şi cu mai puţini bani. Dar de aici până la blocarea accesului la educaţie a sute de mii de elevi din mediul rural, care trebuie să facă zilnic naveta din localitatea de domiciliu la şcoală în altă comună sau oraş, este deja prea mult şi aşa ceva este de neacceptat. Guvernul Dreptei a abandonat autorităţile locale, pe care le-a plus să plătească pentru tablete, pentru materiale sanitare, pentru transportul copiilor la şcoală, deşi era obligaţia Guvernului, iar acum s-a spălat pe mâini de responsabilitatea prevăzută în Constituţie privind dreptul la învăţare, care trebuie asigurat de stat. Consiliile judeţene riscă să intre în incapacitate de plată şi să se trezească de la zi la zi cu conturile blocate şi executate de către operatorii economici", a declarat Alexandra Huţu.

Din data de 14 septembrie 2020 şi până în data de 4 noiembrie 2020, consiliile judeţene s-au aflat în imposibilitatea de a identifica sursa legală de finanţare pentru plata transportului elevilor care nu pot fi şcolarizaţi în localitatea de domiciliu. Acest fapt s-a petrecut ca urmare a prevederilor art. 68 din OUG nr. 70/2020, care statuează că "Resursele financiare necesare acoperirii compensaţiei datorate din bugetul judeţului pentru asigurarea transportului elevilor, potrivit art. 105 alin. 2 lit. e) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, se alocă de la bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, repartizate pe judeţe şi municipiul Bucureşti, prin anexa la legile bugetare anuale." Această anexă la care face trimitere textul Ordonanţei de Urgenţă NU EXISTĂ! Din cauza acestei norme, care nu a fost corelată la momentul redactării şi intrării în vigoare cu legislaţia incidentă în materie, consiliile judeţene au început să înregistreze datorii semnificative faţă de operatorii de transport.

"Pe 5 noiembrie 2020, art. 84, art. 104 şi art. 105 din Legea nr. 1/2011 au fost modificate, iar cheltuielile cu transportul elevilor care nu pot fi şcolarizaţi în localitatea de domiciliu au fost trecute de la finanţarea complementară, la finanţarea de bază. Fiind clasificate astfel, aceste cheltuieli trebuiau cuprinse în Legea bugetului de stat, însă premierul Cîţu nu s-a preocupat de acest aspect. Împreună cu colegii parlamentari ai PSD din judeţul Botoşani, am depus un amendament la textul de lege, în vederea evitării unei situaţii ridicole şi aberante, dar acest amendament nu a fost votat de parlamentarii Coaliţiei de Dreapta, la fel ca celelalte amendamente pentru continuarea investiţiilor din comunităţile botoşănene. Nu este niciun fel de îndoială că pur şi simplu, guvernanţii Dreptei, indiferent că sunt de la PNL, USR-PLUS sau UDMR nu dau doi bani pe viitorul acestei ţări care se bazează pe formarea educaţională a tinerilor", a subliniat deputatul PSD.

La nivelul Consiliului Judeţean Botoşani, suma datorată se ridică la peste jumătate de milion de lei pentru cele 45 de zile cuprinse în intervalul 14 septembrie-04 noiembrie 2020. Cei 23 de operatori economici de la nivelul judeţului Botoşani care au asigurat transportul elevilor care nu pot fi şcolarizaţi în localitatea de domiciliu şi care au emis facturile fiscale conform prevederilor HG nr. 435/2020, deservesc un număr de 4.499 de elevi.

Interpelarea depusă poate fi consultată pe pagina Camerei Deputaţilor: http://www.cdep.ro/pls/parlam/interpelari2015.detalii?idi=62351&idl=1

Alexandra Huţu, deputat PSD

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.