Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ref: Elevii din anii terminali vor merge la şcoală, chiar şi în scenariul roşu!

Asociaţiile de elevi din România salută decizia CNSU care permite elevilor de clasa a VIII-a şi a XII-a să îşi continue cursurile fizic în zonele roşii, în care pragul ratei de incidenţă cu COVID-19 nu depăşeşte 6 la 1000 de locuitori.

Vineri, 5 martie a.c., în cadrul şedinţei Consiliului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, a fost adoptată Hotărârea nr.15 ce are în vedere la art. 3 decizia ca elevii din anii terminali să meargă la şcoală în format fizic, indiferent dacă localitatea se află în zonă verde, galbenă sau roşie, cu condiţia ca pragul de infectare să nu depăşească 6 la mie în ultimele 14 zile.

Elevii care se află în clasele a VIII-a, respectiv a XII-a, sunt prioritari, şi ar trebui clasificaţi ca atare în scenariile bazate pe rata de infectare. Trebuie avut în vedere faptul că aceştia au un examen, în care o să se prezinte fizic, deci vor trebui să se pregătească vehement. Mai mult, faptul că educaţia a sistat în multe zone, pentru aproape un an, le aduce un dezavantaj, pentru care ar trebui să se pregătească suplimentar, conform programului de ore remediale.

Din păcate, sistemul de învăţare online nu este atât de performant în toate regiunile pentru a le asigura elevilor din anii terminali o pregătire riguroasă. Deşi se împlineşte un an de la debutul acestui mod de învăţare, conexiunea la internet şi lipsa de dispozitive sunt încă hibe ce au produs goluri în cunoştinţele acumulate de către elevi.

Astfel, dacă măsurile de siguranţă sunt respectate cu stricteţe, şi şcolile sunt aprovizionate cu suficiente materiale igienico-sanitare, elevii vor putea merge în continuare la şcoală în scenariul roşu.

Pe această cale, asociaţiile de elevi din ţară îşi exprimă susţinerea faţă de decizia CNSU ce conferă elevilor din clasele terminale posibilitatea de a îşi continua cursurile în format fizic.

"Salutăm decizia CNSU din seara aceasta. Pentru elevii din anii terminali care se află în scenariul roşu, această hotărâre reprezintă o oportunitate de a putea recupera materia şi a se pregăti mai bine pentru examenul pe care îl au în faţă. Având în vedere decursul sistemului de învăţământ online, credem că aceştia ar putea recăpăta cunoştinţele pentru un examen fizic mult mai facil, în mod fizic. Atâta timp cât măsurile sanitare şi distanţarea sunt respectate, aceştia ar putea să se întoarcă la şcoală în siguranţă." - Ana-Maria Groza, preşedinte AEBI

"După deja un an de alternare între modul hibrid şi cel online de învăţare, putem afirma cu certitudine că acestea nu sunt comparabile cu prezenţa fizică din bănci. Astfel, salutăm decizia CNSU şi încurajăm toţi elevii şi profesorii să fie cât mai atenţi şi precauţi în privinţa modurilor de menţinere a sănătăţii personale şi a normelor de siguranţă, pentru ca toate clasele, nu doar cele terminale, să se poată întoarce la şcoală cât mai curând." - Matei Canavea, preşedinte AVE

"E o decizie care era necesară având în vedere haosul la care am asistat în învăţământul online. E şansa şi celor defavorizaţi să recupereze, în final, atât cât pot. Ar fi fost extrem de nepotrivită decizia de a trece pentru activitatea din clase în online, la nici o lună de începerea semestrului II. Îţi creezi un ritm, iar toate aceste schimbări nu favorizează în vreun fel învăţarea." - Andreea-Sabina Spătariu, preşedinte AEC

"Susţinem această decizie. Bineînţeles, procesul educaţional să se desfăşoare în condiţii de maximă siguranţă.Am observat că această decizie a generat nemulţumiri din partea unor elevi, aş dori sa afirm faptul că sistemul de predare online nu este unul favorabil pentru un elev în an terminal, acesta nu se mulează pe nevoile reale ale unui elev care în câteva luni va susţine examene onsite, cea mai propice fiind predarea în format fizic" - Miclea Partenie, preşedinte AEMs

"Învăţământul online nu a fost cel mai eficient din anumite puncte de vedere, ca urmare, elevii nu au avut parte de cea mai calitativă comunicare cu profesorii, ajungându-se ca materia să nu fie parcursă integral. Astfel, AEM susţine decizia luată de CNSU şi MEC cu privire la reîntoarcerea elevilor din an terminal în sălile de clasă. Consider că cel mai favorabil context de predare-învăţare este cel faţă în faţă, în acest fel rata de promovabilitate la Examenele Naţionale va creşte considerabil." - Cristina Miculaiciuc, preşedinte AEM

"Procesul educaţional nu este doar despre informaţie, ci este şi despre interacţiune şi socializare. Orice întrerupere a acestui proces cu toate cele trei elemente, produce o eroare, deoarece toate sunt complementare. Şcoala online nu s-a dovedit a fi eficientă în privinţa interacţiunii, motiv pentru care nici informaţia nu a fost eficient transmisă către elevii care în mai puţin de 4 luni au un examen de dat. Susţinem decizia CNSU cu aşteptarea ca măsurile de prevenţie să fie şi ele de asemenea prioritare." - Ioana Nunu, preşedinte AEBc

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.