Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

BULETIN INFORMATIV

Acţiuni pentru siguranţa cetăţenilor

În ultimele 24 de ore, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa au continuat să acţioneze, pe raza întregului judeţ, pentru menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică, dar şi pentru a verifica modul în care se respectă măsurile impuse în contextul epidemiologic actual.

Au fost organizate 115 patrule şi au fost utilizate 100 de mijloace auto, dintre care 9 autovehicule dotate cu aparate pentru măsurarea vitezei de deplasare.

Forţele de ordine au fost angrenate în cadrul a 37 de acţiuni punctuale de control, efectuând verificări la 37 de operatori economici, 41 de operatori autorizaţi/ transportatori şi în 141 de societăţi comerciale.

Acţiunile au vizat şi controlul mijloacelor de transport public în comun, poliţiştii verificând 108 astfel de autovehicule pentru a se asigura că sunt respectate normele privind deplasările pe drumurile publice, dar şi măsurile de protecţie sanitară.

Pentru neregulile descoperite, respectiv pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020, poliţiştii au aplicat 83 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 5.000 de lei.

De asemenea, în cadrul acţiunilor din trafic, poliţiştii au reţinut 31 permise de conducere şi au retras 4 certificate de înmatriculare.

Acţiunile desfăşurate au fost organizate în colaborare cu celelalte structuri teritoriale cu atribuţii în menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică.

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.