Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Infracţiune rutieră

La data de 23.02.2021, în jurul orei 00:00, poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Rurală Târgu Secuiesc, în timp ce afla în serviciul de patrulare intercomunală, au oprit în trafic la intersecţia D.J. 114 cu D.C. 2, în localitatea Estelnic, un autoturism condus de un bărbat de 41de ani, care efectua manevre imprecise în timpul deplasării.
Întrucât bărbatul emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, iar în urma testării, a rezultat o concentraţie de alcool de 0,67 mg/l. în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe .

În revenirea cazului prezentat ieri, 22 februarie a.c., referitor la cei doi bărbaţi de 18 respectiv 30 de ani, bănuiţi de săvârşirea infracţiunilor de furt calificat şi cruzimea împotriva animalelor, vă informăm asupra faptului că cei doi au fost prezentaţi la data de 22.02.2021 Judecătoriei Sfântu Gheorghe cu propunere de arestare preventivă.

În urma deliberărilor, faţă de cei doi instanţa a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile.

Menţionăm că măsura arestării preventive este o măsură preventivă reglementată de Codul de Procedură Penală şi nu poate înfrânge principiul prezumţiei de nevinovăţie.

În acest sens, pentru a evita să deveniţi victima infracţiunilor de furturi din locuinţe poliţiştii fac următoarele recomandări:

Principiile de bază ale amenajării unui sistem de protecţie cuprind aceleaşi elemente, indiferent de perioada istorică în care a fost conceput.

Astfel, una din cele mai eficiente metode de protecţie o constituie limitarea posibilităţilor de acces la bunurile de valoare şi prelungirea timpul necesar pentru sustragerea acestora.

Măsurile luate au rolul de a induce potenţialilor autori sentimentul că şansele de reuşită sunt minime, iar riscul de prindere este maxim, ceea ce constituie un factor psihologic, ce poate fi realizat prin:

- concepţia arhitectonică a clădirii, care trebuie să inducă senzaţia de solid;

- existenţa barierelor fizice;

- prezenţa sistemelor moderne de securitate.

Nu oferiţi persoanelor necunoscute informaţii despre bunurile pe care le deţineţi sau despre vecini, nici măcar celor care susţin să reprezintă unele instituţii, dar nu pot face această dovadă;

Nu permiteţi accesul în locuinţă celor care vin să prezinte diverse "promoţii", în scop caritabil sau pentru sondaje de opinie;

Când părăsiţi locuinţa, chiar şi pentru scurt timp, închideţi toate ferestrele;

Ţineţi uşa de acces în locuinţă încuiată permanent, chiar şi atunci când sunteţi acasă;

Folosiţi în mod corespunzător interfonul de la intrarea în scara blocului, nu deschideţi necunoscuţilor, asiguraţi-vă că uşa se închide după ce aţi intrat sau ieşit din imobil;

Protejaţi-vă ferestrele cu grilaje metalice sau cu un sistem antiefracţie dacă locuiţi la parter sau etajele inferioare unde este posibil accesul prin escaladare;

Dacă locuiţi la casă, înconjuraţi-vă terenul cu un gard înalt, greu de escaladat.

Puteţi monta un sistem de supraveghere video în exterior, care să înregistreze orice activitate desfăşurată în curtea casei. De asemenea puteţi instala un sistem de iluminare cu senzori de mişcare.

Apelaţi la o persoană de încredere care să vă ridice eventualele facturi sau înştiinţări lăsate în uşă ori în cutia poştală, pe perioada cât lipsiţi de la domiciliu;
Evitaţi să depozitaţi în curtea casei, la vedere, a ambalajelor unor obiecte de valoare.

Când părăsiţi locuinţa, pe timpul nopţii, lăsaţi o lumină aprinsă sau un aparat de radio în funcţiune;

În cazul absenţelor îndelungate de la domiciliu, rugaţi vecinii sau prietenii apropiaţi să procedeze astfel încât să nu se simtă lipsa dumneavoastră: ridicarea corespondenţei etc.;

Montaţi la vedere plăcuţe de atenţionare cu privire la existenţa unui sistem de securitate;

Achiziţionaţi întrerupătoare care, la diverse intervale de timp, aprind şi sting automat lumina.

Nu vă transformaţi conturile de pe reţelele de socializare în surse de informaţii pentru persoane cu rele intenţii.

Nu comunicaţi date despre plecarea de acasă pentru o perioadă mai mare de timp în postările de pe reţelele de socializare;

Nu postaţi, dumneavoastră sau un alt membru al familiei, pe site-urile de socializare adresa sau imagini din care să reiasă că aveţi în casă obiecte de valoare.

Totodată, în contextul cazului prezentat, menţionăm faptul că protecţia animalelor reprezintă o linie de muncă importantă pentru poliţiştii covăsneni.

Acest fapt este relevant şi de eforturile Poliţiei Română de a crea şi operaţionaliza Birorile Protecţia Animalelor, structuri specializate pentru prevenirea şi combaterea faptelor de natură contravenţională sau penală îndreptate împotriva animalelor sau care au ca obiect animalele aflate într-o stare de pericol.

Este important de menţionat faptul că prin legislaţia în vigoare s-au instituit instrumente de a aborda faptele îndreptate împotriva animalelor.

Astfel conform O.U.G. nr. 175/2020 pentru completarea unor acte normative cu incidenţă în protecţia animalelor, poliţistul deţine instrumentul administrativ de plasare a animalului în adăpost, în vederea înlăturării unui pericol iminent îndreptat împotriva acestuia.

Faptele de cruzime împotriva animalelor nu vor fi tolerate de poliţiştii covăsneni, aceştia îşi vor folosi prerogativele conferite de lege pentru a combate şi preveni astfel de fapte.

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.