Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

BULETIN INFORMATIV

Misiunile pompierilor în ultimele ore

Pompierii giurgiuveni au fost prezenţi la datorie 24 de ore din 24 pentru intervenţia imediată la solicitările cetăţenilor şi gestionarea optimă a situaţiilor de urgenţă, produse la nivel local.

În ultimele ore, misiunile acestora au vizat, în principal:

- Acordarea primului-ajutor şi asigurarea măsurilor PSI în urma unui accident rutier produs pe DN 6
Evenimentul a avut loc ieri dimineaţă, la intrarea în localitatea Mihăileşti. La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenţie Mihăileşti, cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, un echipaj SMURD şi o ambulanţă SAJ.
În accident au fost implicate un autoturism, găsit de pompieri în afara părţii carosabile şi un cap tractor, staţionat. În autoturism se aflau trei persoane, iar două dintre acestea au avut nevoie de îngrijiri medicale. Paramedicii SMURD au preluat o femeie în vârstă de 34 de ani, pe care au transportat-o la spital. O altă persoană a fost preluată de echipajul SAJ pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Pompierii au asigurat măsurile PSI la locul evenimentului.

- Asigurarea măsurilor PSI la un stâlp electricitate care flama, în oraşul Mihăileşti
Intervenţia a avut loc ieri seară, pe strada Stadionului. Pompierii din cadrul Gărzii de Intervenţie Mihăileşti s-au deplasat la faţa locului cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, au asigurat zona respectivă şi au solicitat sprijinul unei echipe din cadrul societăţii de furnizare a energiei electrice pentru remedierea problemei.

- Stingerea unui incendiu de furaje, pe DN 5
Intervenţia a avut loc ieri seară pe raza comunei Călugăreni. Pompierii din cadrul Detaşamentului Giurgiu şi Punctului de Lucru Călugăreni s-au deplasat la faţa locului cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o cisternă. De asemenea, în sprijin, a intervenit şi un buldoexcavator de la SVSU Călugăreni.
Au ars aproximativ 15 tone de baloţi furajeri, iar intervenţia de stingere a incediului a durat aproximativ trei ore.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost acţiunea intenţionată.

- Acordarea asistenţei medicale de către echipajele SMURD în 10 situaţii

- Informarea cetăţenilor cu privire la măsurile de prevenire a răspândirii infecţiei cu SARS-CoV-2.

Evenimentele înregistrate la nivel local vor fi atent monitorizate de Centrul Operaţional, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieţi.

Compartimentul Informare şi Relaţii Publice

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.