Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Constanţa/Un poliţist a refuzat 800 de euro mită de la o persoană care conducea, fără permis, un autoturism

Ieri, 22 februarie 2021, procurorul desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, împreună cu poliţiştii anticorupţie ai Direcţiei Generale Anticorupţie - Serviciul Judeţean Anticorupţie Constanţa, au prins în flagrant o persoană în timp ce oferea cu titlu de mită suma de 800 de euro unui agent de poliţie din cadrul Postului de Poliţie Valu lui Traian - I.P.J. Constanţa.

În fapt, în timp ce îşi îndeplinea atribuţiile de serviciu, poliţistul a depistat în trafic un bărbat în timp ce conducea un autoturism pe drumurile publice din localitate fără a deţine permis de conducere pentru nicio categorie. Acesta, împreună cu ceilalţi trei pasageri din autoturism au fost conduşi la sediul postului de poliţie, în vederea luării măsurilor legale privind circulaţia pe drumurile publice. Ulterior, unul dintre pasagerii din autoturism i-a promis agentului de poliţie suma de 800 de euro pentru a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu. Poliţistul a formulat imediat denunţ la Serviciul Judeţean Anticorupţie Constanţa, care a sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa.

Astfel, tot ieri a fost organizată acţiunea de prindere în flagrant, în timpul căreia bărbatul depistat în timp ce conducea fără drept a oferit agentului de poliţie suma de 800 de euro (promisă anterior de pasager), în scopul de a nu lua măsurile legale care se impuneau împotriva sa.

Persoana în cauză a fost condusă la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa pentru cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită. Ca urmare a audierii, procurorul a dispus reţinerea inculpatului pentru 24 de ore, urmând ca în cursul acestei zile să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.