Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Primarul General, Nicuşor Dan: Priorităţile Primăriei Capitalei vizează termoficarea, elaborarea unui buget realist, deblocarea crizei financiare, operaţionalizarea marilor proiecte de investiţii, absorbţia fondurilor europene şi campania de vaccinare

Primarul General, Nicuşor Dan, a susţinut astăzi, 14 ianuarie, o conferinţă de presă în care a abordat subiecte de interes pentru Bucureşti: investiţii şi infrastructură, termoficare, bugetul Capitalei, criza sanitară, financiară şi contribuţia Primăriei Capitalei la campania de vaccinare.

Operaţionalizarea marilor proiecte de investiţii

Primarul General, Nicuşor Dan: "În primul meu mesaj din 2021 vreau să reafirm că acest oraş are un uriaş potenţial! Vreau să asigur bucureştenii că în 5-6 ani Bucureştiul va fi un centru regional, economic, academic şi cultural. Dincolo de problemele curente cu care ne confruntăm, vreau să dau acest mesaj de speranţă: Bucureştiul va deveni un oraş de care vom fi cu toţii mândri şi, din acest moment, Primăria Capitalei este partenerul acestor uriaşe oportunităţi!

La preluarea mandatului am afirmat că priorităţile mele pentru primele două luni, noiembrie, decembrie, vor fi criza financiară, criza sanitară şi criza termoficării, la care se mai adaugă încă două crize: o criză în domeniul mediului şi o criză a deşeurilor.

Totodată, prioritatea lunii ianuarie este elaborarea bugetului şi a programului de investiţii pentru anul acesta şi pentru anii următori.

În februarie vom începe să operaţionalizăm marile lucrări de investiţii pe care bucureştenii le aşteaptă, în special cele din zona de trafic, infrastructură rutieră şi termoficare".

Este necesar sprijinul Guvernului pentru deblocarea situaţiei financiare

Primarul General, Nicuşor Dan, a explicat că datoriile curente ale Primăriei Capitalei însumează 2,5 miliarde lei, "sumă care se apropie de costurile de realizare a metroului din Drumul Taberei, sau costurile de construcţie a podului de la Brăila peste Dunăre sau 10.000 de apartamente. Este o datorie curentă pe care noi ar trebui să o plătim acum. Aici ne-au adus floricelele, concertele, târgurile şi companiile municipale. Conturile Primăriei Capitalei sunt blocate începând cu luna august, iar acesta este motivul pentru care nu putem, conform legii, să plătim nicio lucrare de investiţie.

Înţeleg foarte bine problemele multor oameni care sunt afectaţi de această situaţie, cum ar fi, de exemplu, locuitorii din zona Prelungirea Ghencea.

Nu putem să continuăm lucrările la Prelungirea Ghencea până când nu vom debloca această situaţie financiară şi pentru rezolvarea acestei probleme financiare avem nevoie de sprijinul Guvernului".

De asemenea, Primarul General a explicat că Primăria Capitalei nu solicită de la Guvern mai mulţi bani decât alte autorităţi locale, însă cere ca datoria pe care PMB o are către ANAF, prin intermediul STB-ului, să fie eşalonată începând cu anul 2022 şi mai solicită ridicarea plafonului de îndatorare, pentru că, începând din 2021, investiţiile să poată fi finanţate exclusiv din fonduri europene şi din împrumuturi: "Am speranţa că vom avea o soluţie financiară rezonabilă la sfârşit de ianuarie, când se va discuta legea bugetului naţional şi toate celelalte legi conexe".

Bugetul PMB pentru 2021 în dezbatere publică
Nicuşor Dan: "În ceea ce priveşte bugetul pe 2021, aşa cum legea ne obligă şi aşa cum am afirmat în repetate rânduri, îl vom supune dezbaterii publice. Începând de săptămâna viitoare, vom discuta cu directorii din primărie şi cu directorii instituţiilor din subordine, despre nevoile bugetare pe care le au şi vom reduce cheltuielile Municipalităţii. Vom invita la discuţii reprezentanţii ONG-urilor, pentru că am anunţat, şi ne ţinem de cuvânt, că dorim să avem o bună colaborare cu ONG-urile".

Primarul General a anunţat că săptămâna următoare va avea discuţii cu primarii de sector pentru a stabili clar responsabilităţile fiecăruia în ceea ce priveşte investiţiile, un exemplu în acest sens fiind anveloparea blocurilor, care se află în programul actual de investiţii al Primăriei Capitalei, dar care este de competenţa primăriilor de sector.

Primarul Capitalei a estimat totodată că în jurul datei de 1 februarie, când se aşteaptă finalizarea bugetului naţional, Primăria Capitalei va pune în dezbatere publică propriul buget.

Paşi pentru desfiinţarea companiilor municipale
Primarul General, Nicuşor Dan: "Companiile municipale au fost un dezastru pentru Primăria Capitalei. Vă dau numai câteva exemple: spaţii verzi: în 2016, când nu aveam companii municipale, plăteam 70 de milioane, iar în anul 2019 am plătit 100 de milioane. Cimitire - înainte se plăteau 27 de milioane, iar apoi 32 de milioane.

Dezinsecţie, deratizare, dezinfecţie:
costurile au crescut de la 7 milioane la 13 milioane, plus că sunt companii, precum Compania Imobiliară sau Parking, care urmau să aducă mai mulţi bani şi nu au adus aproape deloc.

Reafirm şi din partea mea şi din partea majorităţii din Consiliul General voinţa de a desfiinţa aceste companii municipale! Este un atribut al Consiliului, Consiliul General a făcut deja câţiva paşi, s-au numit în ultima şedinţă de Consiliu General adunările generale. În acest weekend se finalizează negocierile şi vor fi propuşi oameni în consiliile de administraţie. Există întregul suport al Executivului pentru desfiinţarea companiilor".

PMB intenţionează să cumpere ELCEN
Nicuşor Dan a declarat că Primăria Capitalei şi-a exprimat intenţia de a cumpăra ELCEN: "Este un deziderat care a apărut în spaţiul public de foarte mult timp, inclusiv la administraţiile anterioare, avem instrumentele să-l realizăm, există disponibilitatea pe care am exprimat-o formal din partea Primăriei Capitalei, este nevoie de acordul Consiliului General şi este nevoie de acordul Guvernului prin Ministerul Finanţelor şi prin Ministerul Energiei. Sunt optimist că această preluare va avea loc".

Primarul General a reamintit totodată că în cursul anului 2020 a semnat contractul de finanţare pentru 300 de milioane de euro, bani cu care se va moderniza reţeaua de termoficare a Capitalei: "În februarie vom lansa licitaţiile. Mesajul meu pentru companiile de construcţii care lucrează în branşă este că vom fi foarte serioşi, îi invit pe toţi să se înscrie la aceste licitaţii, este foarte mult de muncă şi îi asigur că nu se va mai întâmpla cum s-a întâmplat până acum în Primăria Capitalei, cu plăţi întârziate şase luni, un an, un an şi jumătate. Deci trebuie să fim serioşi, profesionişti unii cu alţii şi de aceea invit toate firmele care au această specializare, de lucrări de construcţii pentru reţele subterane să se înscrie la licitaţiile pe care le vom demara în cursul lunii februarie.

De asemenea, în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă au fost incluşi 200 de milioane de euro, şi, printr-un mecanism de compensare cu Ministerul de Finanţe, s-au obţinut 320 de milioane de lei pentru termoficare, acesta fiind un prim pas care duce la ieşirea din insolvenţă a ELCEN-ului, astfel încât să poată accesa fonduri europene".

Colaborare între PMB şi autorităţile centrale în domeniul sănătăţii
În ceea ce priveşte domeniul sănătăţii, Primarul General, Nicuşor Dan, a explicat: "Pentru programul de vaccinare, suntem la dispoziţia autorităţilor coordonatoare, DSP şi a Prefectura Capitalei. Suntem gata să detaşăm 140 de persoane, sau mai mulţi dacă este necesar. Tot în cadrul programului de vaccinare am avut cinci spitale care au participat la faza I, care s-a încheiat, iar dintre acestea trei au rămas în faza a II-a. De asemenea, pentru că trebuie să predăm la un anumit moment Arena Naţională UEFA pentru Campionatul European, n-am putut să continuăm activitatea de acolo. În următoarea şedinţa de Consiliu vom schimba destinaţia parţială a Circului Metropolitan pe care îl vom transforma în locaţie pentru vaccinare. Astfel, în total, vom avea 30 de puncte de vaccinare: la trei spitale şi la Circul Metropolitan.

Spitalul modular va fi închis
Primarul General: "Vom închide spitalul modular de la Pipera, pentru că, din fericire, numărul de persoane bolnave de coronavirus care au nevoie de îngrijiri medicale a scăzut şi nu se mai justifică acum cheltuielile de acolo. Evident, dacă din nefericire numărul de pacienţi va creşte, acesta se va putea refuncţionaliza.
De asemenea, tot în domeniul sănătăţii, anunţ că am prelungit cu trei luni contractele de management ale directorilor de spitale, pentru că marea lor majoritate expirau în cursul lunii ianuarie. Este un demers legal iar în jurul datei de 15 iunie se va organiza un concurs de management pentru toţi managerii din cele 19 spitale aflate în administrarea PMB".

Bani europeni pentru tramvaie şi autobuze electrice
Nicuşor Dan a explicat în cadrul conferinţei de presă că, în privinţa transportului public "vom semna în perioada următoare contractul cu Astra Arad, cu finanţare din fonduri europene, prin care vor fi livrate 100 de noi tramvaie. Modernizarea parcului de vehicule al STB e o prioritate pe care o avem în vedere nu doar prin achiziţia de tramvaie, ci şi prin reluarea licitaţiei pentru autobuzele electrice (ratată în precedentul mandat) ".

Totodată, se va relansa şi licitaţia pentru cele 100 de autobuze electrice:
"După cum ştiţi, este vorba despre fonduri europene. A fost o problemă cu autobuzele electrice, motiv pentru care au fost două licitaţii anulate. Principala problemă a fost că preţul care a fost stabilit în caietele de sarcini nu a stimulat marii operatori europeni să participe la aceste licitaţii. Pentru a avea oferte de la marii operatori economici care produc autobuze în Europa vom suplimenta costul estimat de la 450.000 de euro, la aproximativ 550.000 de euro, pentru că acesta este preţul real pentru un autobuz electric la marile firme care produc autobuze electrice în Europa.

Vă asigur că nu vom pierde aceşti bani europeni pe care, de asemenea, trebuie să-i luăm până în 2023" a explicat Primarul General, Nicuşor Dan.

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.