COD GALBEN: 02-03-2021 ora 19 Intre 19:15 si 02:00 se va semnala Intensificări ale vântului, cu rafale de 90 - 100 km/h in Județul Caraş-Severin, Județul Hunedoara;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

HOTĂRÂRE nr. 60 din 17.12.2020 privind aprobarea listei ţărilor/zonelor/teritoriilor de risc epidemiologic pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din acestea şi stabilirea unor măsuri suplimentare necesar a fi aplicate pentru în contextul pandemiei de COVID-19

Având în vedere propunerile Institutului Naţional de Sănătate Publică pentru stabilirea listei ţărilor/zonelor de risc epidemiologic ridicat precum şi solicitările venite din partea operatorilor economici pentru reglementarea anumitor activităţi,

luând în considerare evoluţia epidemiologică pe teritoriul României până la data de 17.12.2020, persistenţa unui număr crescut de persoane infectate pe teritoriul naţional, precum şi apariţia zilnică a unor cazuri noi de persoane infectate, aspecte care generează o presiune constantă asupra capacităţii de gestionare a unităţilor administrativ - teritoriale şi a sistemului sanitar, în contextul necesităţii de creare a condiţiilor socio - economice necesare relansării graduale a economiei naţionale, concomitent cu menţinerea unui nivel de alertă adecvat la nivelul componentelor Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă,

în considerarea prevederilor art. 7^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 11/2020, privind stocurile de urgenţă medicală, precum şi unele măsuri aferente instituirii carantinei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 20/2020, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la împuternicirea secretarului de stat, şef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne să dispună orice măsuri necesare pentru situaţiile în care există un risc iminent pentru sănătatea publică, precum şi ale prevederilor H.G. nr. 557/2016 privind managementul tipurilor de risc, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) lit. c) şi art. 81 din OUG. nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 4 şi art. 11 alin. (1) din Legea nr. 136/2020 republicată, privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, art. 5, art. 9 alin. (1) şi art. 71 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, ale art. 20 lit. l) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 15/2005, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 2 şi art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 94/2014 privind organizarea, funcţionarea şi componenţa Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă,

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă adoptă prezenta HOTĂRÂRE:

Art.1 - Se aprobă lista ţărilor/zonelor/teritoriilor de risc epidemiologic ridicat pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din acestea, prevăzută în anexă la prezenta hotărâre.

Art.2 - Ceremoniile oficiale definite conform Legii nr. 215/2016 privind ceremoniile oficiale, organizate de autorităţile şi instituţiile publice în spaţii închise, precum şi întâlnirile de lucru organizate la nivelul acestora, cum ar fi, fără a se limita la acestea, sesiuni parlamentare, şedinţe, reuniuni de lucru pregătitoare/şedinţe ale Guvernului/comisiilor, se pot desfăşura cu respectarea următoarelor măsuri de protecţie sanitară:

a) purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, de către toţi participanţii;

b) dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care participă;

c) menţinerea distanţei fizice de minimum 1 metru între participanţi şi asigurarea unei suprafeţe de minimum 4 mp/persoană;

d) aerisirea încăperilor pentru o perioadă de cel puţin 10 minute la un interval de timp de cel mult 2 ore;

e) aplicarea regulilor de igienă colectivă şi individuală pentru prevenirea contaminării şi limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2;

Art.3 - Activităţile organizate în spaţii deschise, cu ocazia comemorării eroilor Revoluţiei Române din Decembrie 1989, sunt permise cu participarea a cel mult 100 persoane şi respectarea următoarelor măsuri de protecţie sanitară:

a) purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, de către toţi participanţii;

b) dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care sosesc în spaţiul în care se desfăşoară activitatea;

c) menţinerea distanţei fizice de minimum 1 metru între participanţi şi asigurarea unei suprafeţe de minimum 4 mp/persoană;

d) dezinfectarea mâinilor persoanelor care distribuie eventuale materialele pe perioada desfăşurării activităţii;

e) aplicarea regulilor de igienă colectivă şi individuală pentru prevenirea contaminării şi limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2;

Art.4 - Se propune ca funcţionarea operatorilor economici din domeniul jocurilor de noroc care comercializează bilete de tip LOTO, pariuri şi lozuri să fie permisă doar pentru activitatea de vânzare a acestora, cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară.

Art.5 - Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, pentru punere în aplicare prin ordine şi acte administrative ale conducătorilor acestora.

PREŞEDINTELE COMITETULUI NAŢIONAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ
PRIM -MINISTRU INTERIMAR
NICOLAE-IONEL CIUCĂ

Anexă la HCNSU nr. 60

Lista tarilor/zonelor cu risc epidemiologic ridicat, conform Hotărârii nr. 60 din 17.12.2020 a Comitetului Naţional
pentru Situaţii de Urgenţă

Zona Galbena (carantina la domiciliu/locaţia declarata pentru 14 zile)

Stat/Zona/Teritoriu - Rata de incidenta cumulata la 100.000 locuitori*

Serbia - 1396.1
Georgia - 1388.1
Croaţia - 1208.8
Lituania - 1205.9
Luxemburg - 1189.0
Muntenegru - 1051.9
San Marino - 047.8
Slovenia - 1006.0
Belize - 910.0
Statele Unite ale Americii - 873.2
Andorra - 821.8
Jersey - 789.5
Curacao - 771.0
Suedia - 738.8
Ungaria - 683.0
Panama - 665.9
Elveţia - 647.3
Liechtenstein - 628.0
Macedonia de Nord - 582.3
Cehia - 576.1
Azerbaidjan - 574.1
Puerto Rico - 564.6
Palestina - 559.5
Olanda - 546.7
Polinezia Franceza - 545.0
Cipru - 538.6
Bulgaria - 528.0
Portugalia - 524.9
Danemarca - 523.7
Slovacia - 500.0
Turcia - 499.2
R. Moldova - 482.3
Austria - 472.5
Armenia - 458.4
Letonia - 453.1
Estonia - 453.1
Iordania - 448.5
*(date publicate de ECDC luni 14 decembrie 2020)

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.