Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

BULETIN DE PRESĂ

Cercetaţi penal pentru infracţiuni la regimul rutier

În ultimele 24 de ore, poliţiştii rutieri au constatat 9 infracţiuni la regimul rutier.

Astfel:

- la data de 16 septembrie, în jurul orei 0140, poliţiştii Biroului Rutier Sibiu au depistat, pe str. Doamna Stanca din localitatea Şelimbăr, un autoturism neînmatriculat. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că autoturismul, condus de un bărbat în vârstă de 34 de ani, domiciliat în Şelimbăr, nu figurează ca fiind înmatriculat, întrucât autorizaţia provizorie de circulaţie emisă pe o perioadă de 30 de zile e expirat. În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală cu privire la infracţiunea de punere în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat (art. 334 alin. 1 din Codul penal);

- la data de 16 septembrie, în jurul orei 0140, poliţiştii din Avrig au oprit pentru control în trafic, pe str. Samuel Brukenthal din oraş, un autoturism, constatând în urma verificărilor efectuate că bărbatul aflat la volanul acestuia (un bărbat în vârstă de 37 de ani, domiciliat în Tălmaciu), nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicul. Totodată, s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,31mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală cu privire la infracţiunea de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere (art. 335 alin. (1) din Codul Penal);

- la data de 16 septembrie, în jurul orei 0005, poliţiştii din Miercurea Sibiului au observat în trafic, pe DN 1, un autoturism care prezenta defecţiuni la sistemul de iluminare. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii rutieri au constatat că bărbatul care conducea autoturismul (în vârstă de 27 de ani, domiciliat în Jina), nu deţine permis de conducere iar maşina este neînmatriculată, având aplicat număr fals de înmatriculare. În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală cu privire la infracţiunile de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere (art. 335 alin. 1 din Codul Penal), conducerea unui vehicul cu neînmatriculat şi cu număr fals de înmatriculare (art. 334 alin. 1 şi alin. 2 Cod Penal);

- la data de 15 septembrie, în jurul orei 2000, poliţiştii rutieri au oprit pentru control, în localitatea Cristian, un autoturism la volanul căruia au constatat că se află un şofer băut. Şoferul, un localnic în vârstă de 55 de ani, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a refuzat prelevarea de probe biologice de sânge. În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală cu privire la infracţiunile de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoana care se afla sub influenţa băuturilor alcoolice şi refuz de recoltare a mostrelor biologice de sânge, fapte prevăzute şi pedepsite de art. 336 alin. 1 şi art. 337 alin 1 din Codul penal;

- un alt bărbat care conducea maşina deşi nu deţinea permis de conducere a fost depistat de poliţiştii din Orlat. Bărbatul, în vârstă de 24 de ani, domiciliat în Jina, conducea pe raza localităţii Poiana Sibiului un autoturism neînmatriculat şi fără a deţine permis de conducere. Sunt continuare cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere (art. 335 alin. 1 din Codul Penal), conducerea unui vehicul neînmatriculat (art. 334 alin. 1 Cod Penal).

***

A părăsit locul accidentului, fiind depistat la scurt timp de către poliţiştii Biroului Rutier Sibiu

La data de 15 septembrie, în jurul orei 1720, pe Şos. Alba Iulia din municipiul Sibiu s-a produs un accident rutier, un pieton fiind accidentat pe trecerea pentru pietoni, iar şoferul implicat în accident nu a anunţat Poliţia şi nu a rămas la locul accidentului. Familia minorul accidentat a sesizat prin 112 Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sibiu şi s-au prezentat la UPU Luther.

În urma cercetărilor şi investigaţiilor efectuate, poliţiştii au depistat conducătorul auto şi au stabilit că accidentul s-a produs pe strada Şoseaua Alba Iulia, pe trecerea pentru pietoni semaforizată situată în zona complexului comercial din cartierul Turnişor. Conducătorul auto (un bărbat de 24 de ani din Vâlcea) nu a acordat prioritate de trecere minorului de 16 ani, aflat în traversare pe culoarea verde a semaforului electric, accidentându-l uşor.

În continuare sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporala din culpă şi părăsirea locuui accidentului fără încuviinţarea Poliţiei.

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.