Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

SFR face apel la voluntarii din categoria 50+

"Aducem generaţiile în acelaşi program de voluntariat!"

Festivalul SFR deschide un nou apel pentru voluntari, de această dată, pentru cei din categoria de vârstă 50+. Principalul scop al acestui apel este de a pune în dialog generaţiile prin voluntariat, implicare şi activitate de organizare.

Doritorii se pot înscrie la adresa artisong.iasi@gmail.com sau direct pe pagina de Facebook a festivalului SFR. Înscrierea trebuie să conţină datele candidatului (nume, prenume, vârstă, telefon, adresă), o fotografie, dar şi câteva rânduri prin care să motiveze dorinţa de a fi voluntar.

Perioada de înscrieri: 1 iulie - 10 august 2020.

"Am lansat acest apel tocmai pentru că ni se pare extrem de important să ne uităm la cei care au experienţă de viaţă, dar care, poate nu au participat niciodată la asemenea evenimente ca voluntari. Cred că va fi foarte interesant să-i vedem în acţiune, să se bucure de întâlnirea cu invitaţii din lumea filmului şi să facă voluntariat, cot la cot cu generaţia de 16+. Sperăm că totul va decurge bine în ceea ce ţine de sănătatea publică, până în toamnă, şi că vom putea să ne bucurăm împreună de ediţia a 11-a", precizează Andrei Giurgia, directorul SFR.

Ediţia a 11-a a festivalului SFR se va desfăşura în perioada 30 septembrie - 4 octombrie 2020, în mai multe locuri din Iaşi. Ediţia îi este dedicată actorului şi regizorului Horaţiu Mălăele.

Cum te pregăteşti pentru SFR, până în septembrie?

Să îţi reaminteşti filmele româneşti preferate şi să fii pregătit să cunoşti actorii şi regizorii care ţi-au marcat experienţa de cinefil.

Să te gândeşti la ceea ce nu ai văzut şi ai vrea să vezi pe marele ecran, cu discuţii şi întâlniri de neuitat.

Să respecţi regulile de igienă şi distanţare, astfel încât SFR, precum şi alte evenimente, să fie organizate în siguranţă.

De asemenea, poţi fi la curent cu istoricul şi ceea ce se pregăteşte pentru 2020, prin pagina de Facebook SFR, dar şi prin www.festivalsfr.ro.

RESURSE ON-LINE SFR

Facebook: https://www.facebook.com/serilefilmuluiromanesc
Instagram: https://www.instagram.com/serilefilmuluiromanesc/
Youtube: http://bit.ly/2xDS0wH
Google+: https://plus.google.com/+SerilefilmuluiRomanesc
Site: www.festivalsfr.ro

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.