COD GALBEN: 13-07-2020 ora 10 Intre 13 iulie, ora 10:00 – 13 iulie, ora 20:00Fenomene vizate se va semnala 13 iulie, ora 10:00 – 13 iulie, ora 20:00Fenomene vizate

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Redeschiderea Ambulatoriului de Specialitate în condiţiile pandemiei cu SARS-CoV - 2, impune luarea unor măsuri excepţionale pentru asigurarea triajului epidemiologie, respectarea măsurilor de igienă 'şi distanţare fizică, precum şi limitarea numărului de pacienţi care pot fi admişi în incinta clădirii. Astfel, se evită la maximum posibil contaminarea şi se poate face dezinfecţia în mod corespunzător.

Programările se vor face la numerele de telefon ale ambulatoriilor de specialitate care vor fi actualizate pe site-ul spitalului, spitaluljudeteansuceava.ro secţiunea contact în cursul zilei de 30 iunie 2020.

Pacientul programat se va prezenta în ambulatoriu la ora prevăzută, având asupra sa trimiterea si toate documentele medicale care pot fi relevante pentru consultaţia respectivă.'

Se va evita staţionarea în grup, iar accesul în clădire se va face după completarea unui chestionar epidemiologie şi măsurarea temperaturii. În cazul în care un pacient nu este singur, însoţitorul/însoţitorii vor completa la rândul lor chestionarul sus-amintit.

Rugăm pacienţii şi aparţinătorii care prezintă suspiciuni de infecţie COVID-19 (febră, dificultate de a înghiţi sau de a respira, tuse persistentă, tulburări digestive, dispariţia mirosului şi/sau a gustului) apărute între momentul programării şi data prezentării în Ambulatoriu să anunţe despre acest lucru atât medicul de familie cât şi medicul la care sunt programaţi şi să se reprogrameze.

Suntem conştienţi de dificultatea demersurilor prezentate, dar de respectarea lor depinde sănătatea tuturor, şi a medicilor şi a pacienţilor.

Ne exprimăm speranţa că împreună vom găsi resursele de asigurare a fluxului optim între cabinetele de medicină generală şl ambulatoriu, vom scurta timpii de aşteptare şi vom putea onora cât mai multe cereri de consultaţie, în beneficiul fiecărui pacient şi al comunităţii.


MANAGER Dr.Anatoli Buzdugan

DIRECTOR MEDICAL INTERIMAR,

Dr.Valeriu Gavrilovici

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.