Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Asociaţiile de elevi susţin demiterea Monicăi Anisie din fruntea Ministerului Educaţiei şi Cercetării

Asociaţia Elevilor din Constanţa (AEC), Asociaţia Elevilor din Bucureşti şi Ilfov (AEBI), Asociaţia Elevilor din Maramureş (AEM), Asociaţia Vâlceană a Elevilor (AVE) susţin şi salută demiterea Monicăi Anisie, pentru modul în care a gestionat criza cauzată de pandemia de COVID-19.

Vineri, 22 mai a.c., în spaţiul public au apărut informaţii conform cărora premierul României urmează să demită 3 miniştri, printre care şi Monica Cristina Anisie, Ministru al Educaţiei şi Cercetării.

Date fiind informaţiile apărute în presă, susţinem şi salutăm această decizie, ca urmare atitudinii ignorante de care actualul ministru al educaţiei a dat dovadă în ceea ce priveşte problemele sistemului educaţional din România.

Menţionăm că, prin inactivitatea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, aproximativ 900.000 de elevi au fost privaţi de dreptul la educaţie, deoarece autorităţile nu şi-au respectat datoria de a asigura dispozitive conectate la internet elevilor din mediile defavorizate. Mai mult de atât, au existat solicitări din partea organizaţiilor cu activitate în sfera educaţională, încă de la începutul perioadei de suspendare a cursurilor, pe care Monica Anisie le-a ignorat, blocând accesul la educaţie.

Amintim toate discursurile şi apariţiile publice întârziate ale doamnei ministru, care nu au livrat informaţiile necesare elevilor, cadrelor didactice şi părinţilor în privinţa desfăşurării învăţământului la distanţă şi panicii instaurate, în ceea ce priveşte susţinerea examenelor naţionale.

De asemenea, în ciuda angajamentelor pe care ministrul educaţiei şi le-a asumat în faţa elevilor reprezentanţi, problemele nu au fost rezolvate nici până în ziua de astăzi. Cel mai bun exemplu este problema transportului judeţean al elevilor, aflată în continuare în sertarele autorităţilor, în baza căreia Monica Anisie a încercat să câştige capital politic.

Aşadar, asociaţiile elevilor din Constanţa, Bucureşti şi Ilfov, Maramureş şi Vâlcea solicită pe această cale demiterea Monicăi - Cristina Anisie din funcţia de Ministru al Educaţiei şi Cercetării, din lipsa unor acţiuni concrete menite să îmbunătăţească sistemul de educaţie din România.

"Am văzut în aceste luni ce înseamnă ca accesul la educaţie să fie blocat din cauza unui ministru. Sute de mii de elevi au fost lăsaţi deoparte, iar învăţământul a fost în aer în lipsa unor măsuri concrete, pe toată perioada crizei. O altă problemă majoră pe care doamna Anisie şi-a asumat că o va rezolva este problema transportului elevilor, care este pe departe de a fi rezolvată după ordonanţa de urgenţă dată săptămâna trecută. Un alt ministru care amână rezolvarea problemelor şi aruncă vina pe conducerile anterioare, nu ne va ajuta să progresăm şi să îmbunătăţim sistemul educaţie pentru elevii din România." -Andreea Sabina Spătariu, preşedinte AEC

"Doamna Anisie a pretins de la bun început faptul că dumneaei va reprezenta un altfel de ministru, într-adevăr a fost. Tot ce a reuşit să facă dumneaei pe toată durata mandatului a fost să îşi facă o campanie agresivă pe Facebook, plină de fake news. Ce observăm acum, în plină pandemie? Zeci de mii de elevi fără acces la educaţie, elevii ce urmează să susţină examenele se aşteaptă din moment în moment ca din partea doamnei ministru să apară o altă decizie ce o contrazice pe precedenta, iar transportul elevilor, semnalat de Asociaţiile de elevi de ani de zile, încă să există ca o problemă ce reduce accesul la educaţie. Mulţumim, doamna Anisie, dar, fiecare dintre noi trebuie să recunoască momentul în care este depăşit de o situaţie, iar dumneavoastră aţi reprezentat la perfecţie imaginea unui Ministru care nu are habar despre fişa postului." - Nicolae Alexandru Rădulescu, preşedinte AEBI

"În perioada de criză în care autorităţile trebuiau să ne transmită siguranţă şi responsabilitate, ne-au arătat lipsa de profesionalism pe care o au în luarea unor decizii de urgenţă, a fost creat mai mult haos şi, chiar din contră, ne-a fost transmisă mai multă nesiguranţă, ceea ce a dus la creşterea neîncrederii populaţiei în acestea. De când am fost nevoiţi să ne schimbăm stilul de viaţă din cauza pandemiei de covid, în care orele s-au mutat în mediul online, doamna Monica Anisie, având la cunoştinţă faptul că o multitudine de elevi români nu dispun de dispozitive sau conexiune la internet, le-a făcut obligatorii. De asemenea, MEC a elaborat un formular online care a fost trimis elevilor în care aceştia au fost întrebaţi dacă au sau nu conexiune la internet. Deopotrivă, a fost creată o mare confuzie cu privire la Examenele Naţionale pentru care data la care acestea au fost programate a fost schimbată de cel puţin 3 ori.
În concluzie, deciziile luate în ultima perioadă de către ministrul educaţiei Monica Anisie şi reprezentanţii Ministerului Educaţiei şi Cercetării au creat o mare dezordine în învăţământul românesc." - Paula Livia Buda, preşedinte AEM

"Acest comunicat nu vine după o singură greşeală. Doamna Anisie, cea care trebuia să susţină educaţia, a restricţionat-o pe timpul pandemiei pe cât de mult a putut prin intermediul deciziilor sale ambigue. Şcoala online a devenit obligatorie, dar nu toţi elevii aveau acces. Prezenţa era necesară, totuşi nu existau sancţiuni pentru absentarea de la cursuri. Multe astfel de nereguli au existat în aceste aproape 3 luni şi, totuşi, am ales să trecem cu vederea, dar deja este suficient. Cerem acum demisia doamnei Anisie nu pentru o gafă, ci pentru un cumul de acţiuni care au făcut elevii să simtă în aceasta pandemie ce este frica, incertitudinea şi nepăsarea unui sistem ce se presupune că trebuia să îi educe." - Rahela-Maria Macovei, preşedinte AVE

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.