Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

În continuarea comunicatului Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava din data de 23.03.2020, privind constituirea dosarului penal având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de zădărnicirea combaterii bolilor, prev. de art. 352 alin. 1 şi alin. 2 Cod penal, şi abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. 1 Cod penal, precizăm următoarele aspecte:

1. La data de 25.03.2020, dosarul a fost declinat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, întrucât s-a constatat că în cazul infracţiunilor săvârşite cu intenţie depăşită care au avut ca urmare moartea unei persoane, inclusiv în cazul celor prevăzute de art.352 alin.1, 2 şi 5 Cod penal, competenţa de soluţionare revine procurorilor din cadrul acestui parchet.

În prezent cauza este instrumentată de o echipă de procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava împreună cu poliţişti din cadrul structurilor Ministerului Afacerilor Interne.

2. Ulterior înregistrării cauzei la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, faptele sesizate au fost încadrate într-o formă agravată a infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, prev. de art.352 alin.1, 2 şi 5 Cod penal.

De asemenea, cercetările au fost extinse întrucât în cursul acestora a rezultat faptul că la nivelul Spitalului Judeţean de Urgenţă "Sf. Ioan cel Nou" Suceava au fost înregistrate decese ale unor pacienţi care au fost confirmaţi pozitiv în urma testării pentru Covid-19, decese care au avut loc atât anterior datei de 23 martie 2020, cât şi ulterior acesteia.

La acest moment există indicii că aceste decese sunt în legătură cu activitatea ilicită desfăşurată de funcţionarii publici din sistemul medical (personal din cadrul spitalului, precum şi din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Suceava), aceste persoane nerespectând măsurile dispuse de autorităţi în vederea prevenirii şi limitării efectelor epidemiei noului coronavirus, în perioada ianuarie-martie 2020.

În instrumentarea cauzei, având în vedere informaţiile vehiculate în spaţiul public, la data de 27.03.2020, urmărirea penală a fost extinsă cu privire la fapte sub aspectul infracţiunilor de abuz în serviciu şi fals intelectual.

În concret, sunt avute în vedere împrejurările în care s-a realizat testarea pentru infecţia cu COVID-19, respectiv au fost testate unele persoane, cu încălcarea reglementărilor legale, în condiţiile existenţei unui număr limitat de teste, iar probele recoltate unor angajaţi ai Spitalului Judeţean de Urgenţă "Sf. Ioan cel Nou" Suceava nu au fost înaintate către laboratoare specializate, în vederea analizării, ceea ce a determinat prelungirea perioadei de izolare a cadrelor medicale, zădărnicind în acest fel activităţile de prevenire şi combatere a infecţiei virale cu noul coronavirus.

În această perioadă (februarie - martie 2020), funcţionari publici din cadrul instituţiilor publice din judeţul Suceava, cu atribuţii în sistemul sanitar (Spitalul Judeţean Suceava şi Direcţia de Sănătate Publică Suceava), în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au încălcat reglementările legale privind izolarea, carantinarea şi internarea în unităţi medicale a persoanelor suspecte sau confirmate cu infecţia COVID-19, în sensul că persoane confirmate pozitiv nu au fost internate în fapt în Secţia de boli infecţioase a Spitalului Judeţean Suceava.

3. Din momentul sesizării din oficiu, procurorii au efectuat cercetări în mod constant, cu celeritate, canalizându-şi eforturile pentru clarificarea situaţiei de fapt sub toate aspectele.

La administrarea mijloacelor de probă s-au avut în vedere prevederile Decretului Preşedintelui României nr.195/2020 privind instituirea stării de urgenţă, precum şi măsurile instituite pentru evitarea răspândirii infecţiei COVID-19, motiv pentru care s-au luat toate măsurile pentru conservarea de probe.

În această etapă procedurală se administrează toate mijloacele de probă necesare şi posibile, în raport cu garanţiile procedurale instituite de legislaţia procesual penală şi principiul aflării adevărului, cu luarea în considerare a limitărilor impuse de existenţa stării de urgenţă.

În gestionarea anchetei se are în vedere clarificarea situaţiei de fapt sub toate aspectele, însă, având în vedere situaţia critică în care se află municipiul Suceava, este prioritar ca toate cadrele medicale să-şi îndeplinească cu maximă diligenţă obligaţiile de serviciu, fără a fi supuse unor presiuni suplimentare în acest moment.

Având în vedere stadiul anchetei penale, care se află în derulare, nu pot fi furnizate la acest moment alte informaţii referitoare la această cauză, însă vom informa opinia publică, pe măsura derulării cercetărilor.

Precizăm că efectuarea urmăririi penale in rem este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.


PRIM PROCUROR
Lucian STĂNESCU

PROCUROR ŞEF SECŢIE
purtător de cuvânt
Maria Cristina CIORNEI

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.