Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

CENTRUL JUDEŢEAN DE COORDONARE ŞI CONDUCERE A INTERVENŢIEI

INFORMARE DE PRESĂ

La data de 31 martie 2020, la nivelul judeţului Vâlcea sunt 296 persoane în carantină instituţionalizată şi 1570 persoane în autoizolare şi monitorizare la domiciliu.

Persoanele aflate în izolare la domiciliu şi cele aflate în centrele de carantină nu prezintă până în acest moment simptome respiratorii compatibile cu infecţia COVID-19.

Dorim să menţionăm că medicii de familie trebuie să-şi achiziţioneze atât echipament de protecţie cât şi produse biocide în vederea acordării asistenţei medicale primare pacienţilor.

De asemenea, în vederea combaterii şi răspândirii noului coronavirus dar şi pentru descurajarea faptelor de natură contravenţională înregistrate în acest context, echipaje mixte de jandarmi, poliţişti şi poliţişti locali au continuat verificările atât în rândul persoanelor fizice cât şi a agenţilor economici din judeţ.

Astfel, în tot judeţul Vâlcea, în ultimele 24 de ore, au fost verificate 2.335 de persoane, din 1005 locaţii, în urma acestor verificări patru persoane fiind sancţionate contravenţional pentru nerespectarea măsurilor dispuse de autorităţi de a nu părăsi locuinţa, valoarea acestor sancţiuni ridicându-se la 7.100 lei.

Au mai fost aplicate 139 de sancţiuni contravenţionale, cu o valoare de peste 270.000 de lei, pentru încălcarea art.5 din Ordonanţa Militară nr. 3/2020, privind circulaţia persoanelor, precum şi 13 sancţiuni pentru fapte de natură economică, cu o valoare de 40.000 de lei.

Totodată, în ultimele 24 de ore, jandarmii vâlceni au executat 12 misiuni de transport în care au fost însoţite un număr de 61 autovehicule.

Reamintim că, începând cu data de 30 martie a.c., persoanele care părăsesc locul în care au fost carantinate, fără aprobarea autorităţilor competente, vor fi obligate să reia ciclul de 14 zile de carantinare, suportând cheltuielile efectuate cu carantinarea acestora, şi vor răspunde penal conform legii. Totodată, persoanele care nu respectă condiţiile izolării şi sunt identificate în afara spaţiului de izolare, vor fi obligate să intre în carantină 14 zile, suportând cheltuielile efectuate cu carantinarea acestora, şi vor fi sancţionate contravenţional, dacă fapta nu constituie infracţiune.

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.