Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

DSP Maramureş mulţumeşte tuturor celor implicaţi în lupta cu coronavirusul COVID19

În aceste zile de grea încercare pentru întreaga omenire, personalul medical şi sanitar, reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă, ai UPU-SMURD şi cei ai Direcţiei de Sănătate Publică se află în prima linie a bătăliei cu noul coronavirus COVID-19, un inamic invizibil şi nemilos care a făcut atât de multe victime în lumea întreagă.

Mă adresez în mod direct medicilor, asistenţilor, infirmierilor şi brancardierilor din Maramureş, personalului de întreţinere şi personalului auxiliar din toate spitalele judeţului, reprezentanţilor Serviciului Judeţean de Ambulanţă Maramureş, mă înclin cu respect în faţa eroilor de la UPU-SMURD, transmit sentimente de apreciere colegilor din Direcţia de Sănătate Publică Maramureş, mulţumindu-le în mod deosebit pentru efortul pe care l-au depus şi pe care ştiu că îl vor face până la final pentru a învinge această pandemie.

Voi, soldaţii noştri în halate albe, roşii, albastre sau verzi, voi, cei care vă aflaţi mereu pe front, luptând cu un duşman pe care nu îl vedeţi şi nu îl simţiţi decât atunci când este prea târziu, voi sunteţi cei spre care ne îndreptăm cu încredere şi speranţă!

În numele Direcţiei de Sănătate Publică Maramureş dar şi în nume personal, vă adresez cele mai sincere mulţumiri pentru faptul că vă riscaţi în fiecare moment viaţa şi sănătatea pentru a respecta jurământul pe care l-aţi depus, acela de a nu pregeta niciun efort când trebuie să vă salvaţi semenii.

Avem încredere în voi şi avem încredere că, împreună, vom reuşi! Printr-un efort consistent şi susţinut, prin cooperarea cadrelor medicale, sanitare, autorităţi publice şi oameni ai legii, împreună vom învinge acest virus!

Nu în ultimul rând, un gând de profundă înţelegere adresez tuturor celor aflaţi în izolare sau domiciliu sau în carantină instituţionalizată, mulţumindu-le în mod deosebit pentru faptul că respectă măsurile impuse în vederea limitării infecţiei cu SARS-COV-2. Cele 14 zile pe care voi le petreceţi izolaţi la domiciliu protejează viaţa şi sănătatea celor pe care îi iubiţi şi apreciaţi!

Rămânem uniţi!

Dr. Rareş Pop, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Maramureş

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.