Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ref: Rectificarea bugetară, ultima şansă a Monicăi Anisie de a garanta accesul la educaţie!

Asociaţia Elevilor din Constanţa trage un semnal de alarmă cu privire la situaţia elevilor din mediile rurale şi cele dezavantajate. Asigurarea device-urilor pentru elevi, o investiţie pe termen lung şi un prim pas în digitalizarea învăţământului.

Marţi, 30 martie a.c., ministrul de finanţe, Florin Cîţu, a anunţat că, în cursul zilei de 31 martie a.c., se va realiza o rectificare bugetară, unde în cazul în care la Ministerul Educaţiei nu dispune de fonduri, ar avea posibilitatea de a suplimenta bugetul, pentru a se asigura că procesul de învăţare continuă şi pentru cei aflaţi în nevoie.

În contextul suspendării cursurilor din cauza COVID-19, Ministerul Educaţiei şi Cercetării trebuie să facă o achiziţie directă de urgenţă pentru a asigura elevilor proveniţi din familiile cu posibilităţi materiale reduse şi celor din mediul rural accesul la platformele de e-learning. Continuitatea procesului de învăţare este necesară în aceste momente, pentru ca performanţele elevilor la examenele de Evaluare Naţională şi Bacalaureat să nu fie afectate. De asemenea, începerea cursurilor în toamnă cu "golurile" cauzate de materia neparcursă din semestrul al doilea, din anul şcolar în curs va reprezenta un dezavantaj uriaş pentru elevi şi profesori.

Achiziţionarea de dispozitive în aceste momente este benefică, întrucât asigură accesul la educaţie elevilor din comunităţile defavorizate şi reprezintă o investiţie pe termen lung, elevii urmând a folosi device-urile şi în viitor. A conecta toţi elevii la internet este un prim pas în digitalizarea sistemului educaţional, efectele pozitive fiind vizibile şi în aceste momente, dar şi în viitor.

Asociaţia Elevilor din Constanţa solicită doamnei ministru a educaţiei, Monica Cristina Anisie, să nu mai ignore faptul că sute de mii de elevi sunt privaţi în acest moment de dreptul la educaţie şi să achiziţioneze dispozitivele necesare continuării procesului educativ, dând dovadă de transparenţă în ceea ce priveşte luarea deciziilor prin includerea unui reprezentant al Asociaţiei Elevilor din Constanţa în discuţiile ce ţin de viitorul elevilor.

"Achiziţionarea dispozitivelor ar trebui să fie prioritatea 0 a Ministerului Educaţiei. Există posibilităţi, dar nu sunt luate în calcul pentru că nu se doreşte rezolvarea problemei. Având în vedere că nu se ţine cont de deficitul bugetar, ce o împiedică pe doamna ministru să cumpere tablete/calculatoare pentru elevi? Dacă achiziţia este făcută acum, avem siguranţa că acei elevi vor rămâne conectaţi la internet şi după rezolvarea situaţiei şi că suntem mai aproape de o modernizarea reală a educaţiei, dar totul se poate realiza dacă se investeşte acum şi dacă autorităţile înţeleg acest lucru. Ministerul ar trebui să comunice mai mult, pentru că nu avem nici la ora actuală o propunere concretă şi să includă şi elevii la masa la care se iau deciziile în această perioadă."-Andreea Sabina Spătariu , Preşedinte AEC


BIROUL DE PRESĂ AL ASOCIAŢIEI ELEVILOR DIN CONSTANŢA


Asociaţia Elevilor din Constanţa (AEC) este singura organizaţie de reprezentare a elevilor din judeţul Constanţa, fiind prima asociaţie reprezentativă independentă a elevilor, cu personalitate juridică, apărută în România, fiind înfiinţată în anul 2013 din nevoia de a exista o organizaţie independentă, condusă de elevi, care să reprezinte drepturile şi interesele elevilor. De-a lungul timpului, AEC s-a remarcat ca un actor implicat în sistemul educaţional, la nivel local şi naţional, aducând plus valoare prin rezultatele obţinute pentru elevii din judeţul Constanţa şi din România. Printre victoriile pe care AEC le-a repurtat amintim reacordarea dreptului de vot în Consiliul de administraţie pentru reprezentantul elevilor la nivel liceal (2015), obţinerea respectării legii în privinţa acordării reducerii la transportul local în comun şi a burselor şcolare pentru elevii din municipiul Constanţa (2015) şi obţinerea acordării de manuale şcolare gratuite pentru toţi elevii din clasele a XI-a şi a XII-a din România, în urma unei decizii definitive a Curţii de Apel Constanţa (2016). Mai multe informaţii sunt disponibile pe site-ul nostru - www.asociatiaelevilor.ro.

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.