COD ROSU: 23-02-2020 ora 11 Intre 24 februarie, ora 02:00 - 24 februarie, ora 18:00Fenomene vizate se va semnala 24 februarie, ora 02:00 - 24 februarie, ora 18:00Fenomene vizate

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Viceamiralul (rtr.) MIRCEA CARAGEA a fost sărbătorit la împlinirea a 101 ani de Primăria Capitalei, prin Centrul pentru Seniori al Municipiului Bucureşti

Veteranul de război, Viceamiral (rtr.) MIRCEA CARAGEA a fost sărbătorit de comunitate, în cadrul proiectului "Vieţi Centenare", la împlinirea a 101 ani. Alexandra Dobre, Directorul General al Centrului pentru Seniori al Municipiului Bucureşti l-a vizitat acasă pe cel care a scris o pagină frumoasă din istoria poporului român pentru a-i aduce un omagiu la împlinirea vârstei de 101 ani. Îmbrăcat la patru ace, în uniformă militară, veteranul de război a depănat poveşti din timpul celei de-a doua conflagraţii mondiale, care i-au marcat destinul pentru totdeauna. La eveniment au fost prezenţi şi reprezentanţi ai Direcţiei Calitatea Vieţii Personalului din cadrul MApN.

Vădit emoţionat de cadourile de suflet pe care le-a primit, omul, care altădată se lupta cu furia valurilor şi cu armele inamice, a lăcrimat atunci când i s-a cântat "La mulţi ani", când a primit tortul aniversar, un superb buchet de flori şi o plachetă din partea Primarului General, doamna Gabriela Firea. La plecare, a salutat vizitatorii cu expresia marinărească "Bun cart înainte!".

Domnul Viceamiral (rtr.) Mircea CARAGEA s-a născut pe 18 ianuarie 1919 în comuna Şelaru, judeţul Dâmboviţa.

Tânărul Mircea Caragea a ales o meserie grea, dar frumoasă, Marina. S-a format în cadrul Şcolii Navale "Mircea cel Bătrân", sub îndrumarea comandorului Petre Popescu-Deveselu, instituţie pe care a absolvit-o în 1940.

Domnia să este ultimul membru de echipaj rămas în viaţă dintre cei care au efectuat, în calitate de cadet, voiajul inaugural al navei-şcoală "Mircea", în 1939.

Cariera şi-a început-o ca ofiţer pe nave militare în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, executând numeroase misiuni pentru apărarea litoralului românesc. A fost martor la scufundarea distrugătorului rus "Moskva", supranumit "Titanicul Mării Negre". Cariera militară a continuat cu funcţia de director de tir pe distrugătorul "Regina Maria" , iar ulterior a participat la Operaţiunea 60.000, cea mai mare acţiune militară maritimă executată de Marina Militară Română pentru evacuarea trupelor şi a civililor din Crimeea. A îndeplinit numeroase funcţii la bordul navelor, dar a fost şi comandant al portului militar Hârşova (1944 - 1945), precum şi profesor de Artilerie la Şcoala Navală din Turnu Măgurele.

În anul 1947, la vârsta de 28 de ani, tânărul ofiţer a fost trecut în rezervă. Ca să supravieţuiască, a fost nevoit să lucreze ca muncitor necalificat în construcţii, iar în anul 1955 a fost angajat grafician, la Muzeul de Artă Populară şi Folclor, apoi la Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti", de unde a ieşit la pensie, în anul 1982.

În prezent, Mircea Caragea este senior al Careului Marinarilor "Căpitan-comandor Alexandru Dumbravă", înfiinţat cu scopul de a promova aspecte de marinărie şi de a transmite tradiţiile Marinei Române către noile generaţii.

La 27 august 2015, domnul Mircea Caragea, pe atunci Contraamiral (rtr.), a donat navei-şcoală "Mircea" jurnalul personal de bord, scris în primul său voiaj de cadet al Şcolii Navale, care a coincis cu primul voiaj de practică pe Nava Şcoală "Mircea". "Jurnalul se remarcă prin caligrafia impecabilă, frază şlefuită şi limbajul marinăresc al epocii şi a devenit un exponat valoros al muzeului Academiei Navale", au fost aprecierile celor prezenţi.

"Viaţa fiecărui om este o poveste. Poveştile oamenilor au scris istoria. Istoria secolului de Unire îşi are încă eroii printre noi" - sunt gândurile transmise de doamna Primar General, Gabriela Firea, şi înscrise pe plachetele onorifice decernate tuturor seniorilor centenari, beneficiari ai proiectului "Vieţi Centenare", lansat oficial în decembrie 2018. De atunci, 100 de seniori, care au împlinit 100 de ani şi care au domiciliul stabil sau reşedinţa în Bucureşti, au primit din partea Primăriei Capitalei, prin CSMB, un premiu în bani, alături de o plachetă onorifică drept "omagiu adus vieţii şi contribuţiei avute în dezvoltarea societăţii şi a comunităţii şi o recunoaştere a respectului şi preţuirii faţă de seniorii bucureşteni".

"Este o onoare pentru noi să îi omagiem şi să îi premiem pe aceşti oameni minunaţi care au învins obstacole şi au ajuns la astfel de vârste venerabile, a fost un privilegiu să îi cunoaştem personal pe mulţi dintre dânşii şi să le aflăm poveştile unor vieţi care ne pot fi exemple şi modele demne de urmat", a declarat Alexandra Dobre, Director General CSMB.

Înscrierile continuă pentru toţi seniorii bucureşteni care au împlinit vârsta de 100 de ani şi care au domiciliul stabil sau reşedinţa în Bucureşti.

Toate detaliile legate de Proiectul VIEŢI CENTENARE le puteţi găsi pe: http://www.cs-mb.ro/proiect-vieţi-centenare

Biroul de Presă
Centrul pentru Seniori al Municipiului Bucureşti

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.