COD GALBEN: 07-08-2020 ora 10 Intre 07 și 08 august;Fenomene vizate se va semnala 07 și 08 august in 07 și 08 august;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Alocuţiunea Preşedintelui României, domnul Klaus Iohannis, susţinută în cadrul evenimentului organizat cu prilejul Zilei Culturii Naţionale

Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a susţinut miercuri, 15 ianuarie a.c., la Ateneul Român, o alocuţiune în cadrul evenimentului organizat cu prilejul Zilei Culturii Naţionale.

Vă prezentăm în continuare textul alocuţiunii:

Domnule Prim-ministru,

Domnule ministru al culturii,

Domnule Preşedinte Constantinescu,

Domnule Preşedinte al Academiei Române,

Onoraţi parlamentari,

Excelenţe,

Doamnelor şi domnilor,

Ziua Culturii Naţionale şi aniversarea a 170 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu îmi oferă, la începutul unui nou mandat de Preşedinte al României, fericitul prilej de a mă adresa creatorilor, personalităţilor şi responsabililor din domeniul culturii şi patrimoniului cultural din România.

Mă bucur să-i pot felicita pe toţi cei care au îmbogăţit în anul care a trecut zestrea spiritualităţii româneşti.

2019 a fost, printre altele, anul Sezonului cultural România-Franţa, al proiectului Europalia, al Festivalului Internaţional "George Enescu".

Îi aplaud pe cei care au dat strălucire, în faţa publicului din ţară şi de peste hotare, expresiilor diversităţii culturii româneşti.

Doamnelor şi domnilor,

În acest cadru deosebit, doresc să exprim respectul întregii noastre naţiuni faţă de contribuţia culturii la modernizarea şi europenizarea României. Cultura a jucat un rol fundamental în cel mai important proces istoric al societăţii româneşti din ultimele două secole.

Este suficient să ridicăm privirea spre cupola acestei săli pentru a constata cât de importantă era misiunea culturii în tânăra Românie independentă: sprijinită pe opera cărturarilor iluminişti, îmbogăţită de elitele paşoptiste, creaţia artistică se întâlneşte cu educaţia şi cunoaşterea ştiinţifică, pentru a da impuls meseriilor şi marilor sectoare ale economiei.

Nu întâmplător aici, la Ateneul Român, s-a legiferat Marea Unire a tuturor românilor, moment de la care am aniversat de curând un secol. Acum o sută de ani, în acest templu al artelor, se consfinţea, din punct de vedere juridic, o stare de fapt care, înainte de a fi una politică, socială şi de drept internaţional, se conturase ca o pregnantă realitate culturală.

Anticipată de elitele culturale româneşti şi făcută posibilă prin asimilarea socială a valorilor occidentului european, Unirea, marele proiect de ţară înfăptuit acum un secol, a generat o amplă descătuşare a energiilor creatoare ale naţiunii. Ea a încurajat şi în acelaşi timp a fost favorizată de înscrierea creatorilor români în marile curente europene şi mondiale ale artelor, unde cultura românească s-a distins prin excepţionalele contribuţii. Educaţia şi şcoala românească au acompaniat şi au potenţat acest proces.

Demnă de această moştenire, România de astăzi este datoare să o gestioneze cu responsabilitate şi să o îmbogăţească!

Doamnelor şi domnilor,

Pe parcursul primului meu mandat de Preşedinte al României, am acţionat pentru prezervarea memoriei naţionale, pentru respectarea şi valorificarea tuturor identităţilor culturale, inclusiv cele ale cetăţenilor aparţinând minorităţilor etnice. Drepturile creatorilor şi accesul neîngrădit la cultură s-au aflat în mod constant în centrul preocupărilor mele.

Aceştia rămân piloni importanţi ai acţiunii mele şi în noul mandat şi se vor afla în continuare în spectrul intereselor noastre de securitate naţională. Prezervarea şi valorificarea patrimoniului cultural va reprezenta, din perspectivă internă, unul dintre obiectivele naţionale de securitate.

Această plasare a drepturilor culturale fundamentale între cele mai importante interese şi obiective ale naţiunii va trebui consolidată de o strategie pe termen mediu şi lung a domeniului culturii şi patrimoniului naţional. Voi sprijini o astfel de abordare bazată pe soluţii durabile prin toate prerogativele mele constituţionale.

Doamnelor şi domnilor,

M-am angajat în campania prezidenţială la un amplu proiect de reconstrucţie, care să facă din România o societate a normalităţii, o ţară în care statul să lucreze pentru cetăţeni, iar drepturile acestora, inclusiv cele culturale, să fie, în exerciţiul lor de zi de zi, garantate.

Patrimoniul naţional, creativitatea şi diversitatea expresiilor culturale se află printre resursele strategice ale României normale. Ele pot fi însă fructificate mult mai bine decât până acum.

România trebuie să-şi depăşească paradoxurile culturale care, din nefericire, au caracterizat-o în ultimele decenii: pe de o parte, artişti care se afirmă şi se bucură de succes în faţa publicului de pe toate meridianele globului, poeţi şi prozatori elogiaţi la târgurile internaţionale, iar pe de altă parte, un consum cultural dezechilibrat şi o bază materială insuficientă şi neperformantă.

Cultura românească merită o infrastructură funcţională, un cadru administrativ stabil şi crearea condiţiilor pentru o resursă umană echilibrat distribuită teritorial. Mă aştept ca responsabilii şi specialiştii domeniului cultural să stabilească cât de curând priorităţile şi obiectivele concrete ale modernizării infrastructurii culturale naţionale şi să dea un conţinut realist finanţării multianuale a acestora, inclusiv prin utilizarea fondurilor europene.

Doamnelor şi domnilor,

Cultura şi patrimoniul românesc dau substanţă unităţii în diversitate a Europei şi contribuie la viabilitatea proiectului european.

Departe de a fi contrapusă identităţii noastre naţionale ori a celei specifice a minorităţilor etnice, apartenenţa noastră la Uniunea Europeană a condus la un dialog cultural benefic şi activ, la deschiderea creaţiei româneşti către noi segmente de public, la punerea în valoare a patrimoniului cultural al comunităţilor.

Din această perspectivă, voi urmări în cadrul Consiliului European să transpunem în fapte angajamentul din Agenda strategică a Uniunii Europene pentru perioada 2019-2024, care stipulează că "vom investi în cultura şi în patrimoniul nostru cultural, care stau la baza identităţii noastre europene".

Doamnelor şi domnilor,

În urmă cu 170 de ani se năştea, la Ipoteşti, geniul poeziei universale, Mihai Eminescu. Ziua naşterii sale, pe care marele nostru poet a dăruit-o, ca un arc peste timp, culturii naţionale, ne este un motiv de coeziune, un preţios prilej de consens şi solidaritate.

Sub lumina Luceafărului, să facem ca acest moment să ne inspire, iar anul care tocmai a început să fie unul fast pentru cultura românească şi pentru slujitorii ei!

Vă mulţumesc! La mulţi ani!



Departamentul Comunicare Publică

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.