Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Întrevederea ministrului Bogdan Aurescu cu Marillyn A. Hewson, preşedintele Lockheed Martin Corporation

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu s-a întâlnit marţi, 14 ianuarie, cu Marillyn A. Hewson, preşedintele şi directorul executiv al companiei americane de produse şi servicii militare Lockheed Martin Corporation, aflată în vizită la Bucureşti. La întâlnire a participat şi ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti, Adrian Zuckerman.

Ministrul Bogdan Aurescu a subliniat că România şi Statele Unite au un Parteneriat Strategic foarte puternic, cu un important potenţial de dezvoltare, şi a remarcat rolul cooperării cu parteneri americani, cum este compania Lockheed Martin, în ceea ce priveşte întărirea Parteneriatului Strategic pe dimensiunile de apărare, economie şi cercetare. De asemenea, a subliniat importanţa pe care România o acordă asigurării securităţii naţionale şi regionale, cât şi respectării angajamentelor asumate în cadrul Alianţei Nord-Atlantice. În acest context, ministrul de externe a precizat că ţara noastră îşi menţine angajamentul de alocare a 2% din PIB pentru bugetul apărării şi va continua eforturile de consolidare a capacităţilor naţionale de apărare.

Şeful diplomaţiei române a menţionat principalele obiective ale României în materie de apărare, pentru care dimensiunea cooperării cu SUA este deosebit de importantă, atât sub aspectul dotării cu echipamente adecvate contextului de securitate specific din regiunea Mării Negre, cât şi sub cel al asigurării unei prezenţe militare substanţiale a partenerului american în România.

Cei doi interlocutori au trecut în revistă tradiţia şi diversitatea cooperării dintre România şi Lockheed Martin, dar şi oportunităţile de consolidare a colaborării, atât în domeniul industriei de apărare, prin proiecte vizând mentenanţa şi modernizarea unor echipamente din domeniul aviatic, cât şi în domeniul cercetării. Ministrul român a subliniat interesul pentru dezvoltarea de proiecte de cercetare în România, prin implicarea cercetătorilor români, cu accent pe noile tehnologii. De asemenea, a evocat posibilitatea unor proiecte în cadrul dimensiunii culturale a Parteneriatului Strategic care ar putea fi sprijinite de Lockheed Martin în România.

La rândul său, Marillyn Hewson s-a arătat interesată de continuarea implicării Lockheed Martin Corporation în ţara noastră şi, subliniind existenţa în România a unei forţe de muncă talentate şi bine pregătite şi a unei baze industriale solide, a susţinut obiectivul de a dezvolta proiecte comune în domeniile industriei de apărare şi cercetării, cu accent pe noile tehnologii, precum inteligenţa artificială.

Elemente suplimentare

Lockheed Martin este cea mai mare companie de produse şi servicii militare la nivel mondial în ce priveşte veniturile. În anul 2019, vânzările s-au ridicat la 53,8 md USD, compania situându-se pe poziţia a 59-a în topul Fortune 500. Lockheed Martin este prezentă în 75 de ţări din întreaga lume, inclusiv în România (din 1997) şi are aproximativ 105.000 de angajaţi.

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.