Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Primăria Municipiului Bucureşti prin Administraţia Monumentelor şi Patrimoniului Turistic, la solicitarea Ambasadei Republicii Croaţia, leagă în data de 15 ianuarie 2020, însemnul distinctiv al Croaţiei - cravata roşie - pe statuia dedicată Regelui Carol I, din Piaţa Revoluţiei, amplasată în locul monumentului cu acelaşi nume, realizat de către sculptorul croat Ivan Mestrovic.

Evenimentul este prilejuit de preluarea de către Croaţia a preşedinţiei rotative a Consiliului Uniunii Europene, dar şi împlinirea a 28 de ani de la recunoaşterea independenţei statului croat de către comunitatea europeană. Începând cu 15 ianuarie 1992, data la care a fost recunoscută independenţa de către statele membre ale Uniunii Europene, Croaţia celebrează anual prin organizarea unor evenimente culturale ce au ca punct de atracţie amplasarea unei cravate tradiţionale croate în jurul monumentelor de for public din diferite capitale europene.

Cu acest prilej, Bucureştiul se alătură altor capitale europene prin amplasarea unei cravate roşii pe statuia dedicată Regelui Carol I, evenimentul fiind deschis de către E.S. Dna. Marija Kapitanovic - Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Croaţia la Bucureşti, în data de 15 ianuarie 2020, ora 15:00.

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.