Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Expoziţii foto-documentare despre evenimentele de la Revoluţia din '89,
pe gardurile MNAR

Două expoziţii foto-documentare, realizate cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la Revoluţia din 1989, ocupă în această perioadă gardul care împrejmuieşte Muzeul Naţional de Artă al României.

Prima dintre expoziţii constă într-o serie de panouri care arată pierderile uriaşe pe care le-au suferit atât clădirea fostului Palat Regal, cât şi o parte dintre lucrările aflate în patrimoniul MNAR, ca urmare a evenimentelor de la sfârşitul acelui an.

Pe atunci, Muzeul Naţional de Artă al României era situat în aripa Ştirbei Vodă a fostului Palat Regal. În ianuarie 1990, muzeul a primit în administrare întreaga clădire, avariată în proporţie de 90% în timpul Revoluţiei. Incendiul declanşat atunci s-a propagat şi în laboratorul de pictură, ceea ce a dus la distrugerea operelor de artă care se aflau acolo, în timp ce alte zeci de lucrări au fost grav afectate şi au necesitat ample restaurări, desfăşurate atât în laboratoarele de specialitate ale muzeului, cât şi cu ajutorul unor specialişti din ţară şi din Olanda, SUA, Franţa, Italia.

Vreme de un deceniu, muzeul a rămas închis pentru ample lucrări de renovare şi reamenajare, interval în care, pentru a-şi valorifica patrimoniul, a organizat numai expoziţii temporare, atât la sediul său cât şi în străinătate. Începând cu luna mai 2000, se deschid succesiv Galeria de Artă Europeană, Galeria de Artă Românească Modernă (martie 2001) şi Galeria de Artă Veche Românească (aprilie 2002).

În cadrul expoziţiei MNAR, imagini impresionante, o parte dintre acestea făcute publice în premieră, ne arată clădirea în flăcări, cu pereţi exteriori distruşi şi lucrări împuşcate, sfâşiate sau crăpate. În paralel cu imaginile lucrărilor grav afectate, sunt expuse fotografii cu aceleaşi opere de artă după restaurare, mărturie a profesionalismului restauratorilor care au muncit pentru a reda publicului aceste exponate de valoare inestimabilă.

"Prin această expoziţie, ne-am dorit să facem cunoscut efortul depus pentru a salva, păstra şi reface atât clădirea fostului Palat Regal, cât şi patrimoniul MNAR. A fost o muncă uriaşă, desfăşurată atât pe perioada evenimentelor din timpul Revoluţiei, când angajaţii au reacţionat prompt pentru salvarea lucrărilor, pe care le-au dus în depozite, cât şi în perioada de după, când s-a lucrat intens pentru a putea redeschide muzeul. Ne bucurăm că acum, la 30 de ani de la evenimentele din decembrie '89, Palatul este integral restaurat şi redat circuitului public, iar multe dintre "suferinţele" operelor de artă sunt vizibile doar pentru ochiul antrenat al restauratorului de profesie." a declarat Dl. Arh. Liviu Constantinescu, manager interimar al muzeului.

Cea de-a doua expoziţie, realizată în parteneriat cu Agenţia Naţională de Presă, este alcătuită din 40 de panouri cu imagini din Arhiva Fotografică AGERPRES de la evenimentele din Decembrie '89.

Realitatea acelor momente a fost surprinsă de fotoreporterii agenţiei, care şi-au făcut datoria fără ezitare, astfel încât, acum, AGERPRES poate prezenta filmul evenimentelor de la Revoluţie.

"AGERPRES contribuie la menţinerea vie a memoriei naţionale prin expoziţiile de fotografii pe care le realizăm pentru a marca acest mare eveniment. Imaginile sunt adevărate mărturii, iar noi conştientizăm că ne bucurăm acum de libertate datorită sacrificiului românilor de la Revoluţia din 1989. Este felul nostru de a ne pleca fruntea cu respect si preţuire în faţa lor şi a măreţiei acelui moment istoric", a declarat Claudia Victoria Nicolae, director general al AGERPRES.

Printre momentele surprinse sunt scene cu evenimentele din Timişoara, preluarea puterii de către mulţimea aflată în locul care ulterior avea să se numească Piaţa Revoluţiei şi fuga familiei Ceauşescu cu elicopterul.

Pentru mai multe detalii, vă stăm la dispoziţie la comunicare@art.museum.ro.

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.