Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

PREMIILE ACADEMIEI ROMÂNE PENTRU ANUL 2017

Ceremonie de decernare: 12 decembrie 2019, ora 11

Aula Academiei Române

Joi, 12 decembrie 2019, va avea loc ceremonia de decernare a premiilor Academiei Române pentru cele mai reprezentative creaţii ştiinţifice şi culturale realizate în anul 2017. Evenimentul se va desfăşura în Aula Academiei Române, începând cu ora 11. Premiile vor fi înmânate de acad. Ioan-Aurel Pop, Preşedintele Academiei Române, în prezenţa Biroului Prezidiului şi a membrilor Adunării Generale.

Vor fi decernate 70 de premii, care recompensează performanţa culturală şi ştiinţifică românească a anului 2017, concretizată în opere individuale sau realizate în colaborare.

Premiile Academiei Române sunt în număr de 81, fiecare având numele unei personalităţi din domeniile ştiinţific şi cultural reprezentate în cele 14 secţii ale Academiei Române: filologie şi literatură, istorie, matematică, fizică, chimie, biologie, geonomie, ştiinţe tehnice, agronomie şi silvicultură, medicină, economie, ştiinţe juridice şi sociologie, filosofie, teologie, psihologie şi pedagogie, arte, arhitectură şi audiovizual, ştiinţa şi tehnologia informaţiei.

Detalii despre istoricul Premiilor Academiei Române şi Regulamentul de acordare sunt disponibile la adresa: https://academiaromana.ro/premiileAR/pag_premii.htm

Lista completă a premiilor Academiei pentru anul 2017 poate fi consultată mai jos.

Cu acest prilej, Academia Română acordă cinci diplome "Distincţia Culturală" jurnaliştilor Mihaela Helmis, Radio România Actualităţi, şi Alexandru Batali, revista "Market Watch", regizorului Jon Gostin, directorului Editurii Mega, Cristian Sincovici, şi autorilor monografiei localităţii Bolintin, Vasile Grigorescu, Ştefan Crudu, Marian Grigore, Ciprian Necşuţu.

Biroul de comunicare al Academiei Române

I. FILOLOGIE ŞI LITERATURĂ

1. Premiul "Timotei Cipariu"

Lucrarea: Meşteşugul doftoriei. Primul tratat românesc de medicină. Studiul filologic, studiul lingvistic, ediţie, glosar şi indice.

Autoare: Lia Brad Chisacof


2. Premiul "Bogdan Petriceicu Hasdeu"

Lucrarea: Publicaţiile periodice româneşti (ziare, gazete, reviste), tom V: 1931-1935; partea I (2009), partea a 2-a (2012), partea a 3-a finală (2017)

Autoare: Cornelia-Luminiţa Radu, Maria Buturugă, Elena-Ioana Milea, Ileana-Stanca Desa* şi Iliana Sulică

3. Premiul "Ion Creangă"

Romanul: Tărâmul inocenţilor

Autor: Emilian Marcu

4. Premiul "Titu Maiorescu"

Lucrarea: Dimitrie Cantemir, Icoana de nezugrăvit a ştiinţei preasfinte (...); Dimitrie Cantemir, Despre numele Moldaviei (...)

Autoare: Florentina Nicolae (editarea textului latinesc, aparatul critic şi indicii) şi Ioana Costa (traducere din latină)

5. Premiul "Lucian Blaga"

a) Lucrarea: Dosar Bacovia III. Triumful unui marginal

Autor: Constantin Călin

b) Lucrarea: Teze & cărţi

Autor: Pompiliu Crăciunescu

6. Premiul "Mihai Eminescu"

Volumul: Plagiator 1962

Autor: Nicolae Coande

7. Premiul "Ion Luca Caragiale"

Volumul: Bărbatul cu trei picioare

Autor: Mircea M. Ionescu

II. ŞTIINŢE ISTORICE ŞI ARHEOLOGIE

1. Premiul "Vasile Pârvan"

a) Lucrarea: Moneda în aşezările Daciei Romane

Autor: Lucian Munteanu

b) Lucrarea: Fibule de schemă La Tene din România

Autor: Vlad V. Zirra

2. Premiul "Dimitre Onciul"

Lucrarea: Monede bizantine descoperite în nordul Dobrogei, secolele VII-XIII

Autor: Gheorghe Mănucu-Adameşteanu

3. Premiul "George Bariţiu"

Lucrarea: Wald- und Ressourcenpolitik im Siebenburgen des 18. Jahrhunderts

Autor: Dorin-Ioan Rus

4. Premiul "Nicolae Iorga"

Lucrarea: Politică şi diplomaţie la sfârşitul secolului XIX. Din istoria relaţiilor româno-ruse (1878-1899)

Autor: Adrian-Bogdan Ceobanu


5. Premiul "Nicolae Bălcescu"

Lucrarea: Propaganda politică în România Socialistă. Practici instituţionale şi tehnici de comunicare (1965-1974)

Autoare: Cristina Preutu

6. Premiul "A.D. Xenopol"

Lucrarea: Boli, epidemii şi asistenţă medicală în Moldova (1700-1831)

Autor: Sorin Grigoruţă

7. Premiul "Mihail Kogălniceanu"

Lucrarea: Gavriil Callimachi, Mitropolit al Moldovei (1760-1786)

Autor: Ioan-Augustin Guriţă

8. Premiul "Eudoxiu Hurmuzaki"

Lucrarea: Diplomaţi români în slujba vieţii. Constantin I. Karadja şi salvarea evreilor-români din Europa în timpul celui de-al Treilea Reich (1932-1944)

Editori: Ottmar Traşcă şi Stelian Obiziuc

III. ŞTIINŢE MATEMATICE

1. Premiul "Simion Stoilow"

Grupul de lucrări: Clase de cicluri numerice în geometria algebrică

Autor: Aurel Mihai Fulger


2. Premiul "Gheorghe Ţiţeica"

Grupul de lucrări: Teoria schemelor, D-module şi teoria invarianţilor

Autor: Claudiu Raicu

3. Premiul "Gheorghe Lazăr"

Grupul de lucrări: Grupuri fundamentale pentru varietăţi algebrice

Autori: Daniela Anca Măcinic şi Radu-Clement Popescu

4. Premiul "Grigore C. Moisil"

Lucrarea: From conventional to institution-independent logic programming

Autor: Ionuţ Ţuţu

5. Premiul "Spiru Haret" - Nu se acordă

6. Premiul "Dimitrie Pompeiu" - Nu se acordă

IV. ŞTIINŢE FIZICE

1. Premiul "Constantin Miculescu"

a) Grupul de lucrări: Studiul proprietăţilor optice neliniare ale unor structuri cuantice semiconductoare sub acţiunea unor câmpuri externe în prezenţa sau absenţa impurităţilor

Autoare: Cristina Stan

b) Grupul de lucrări: Studiul sistemelor mesoscopice în rotaţie

Autor: Victor Ambruş

2. Premiul "Dragomir Hurmuzescu"

Grupul de lucrări: Prepararea prin tehnici laser, caracterizarea structurală şi spectroscopică şi funcţionalizarea filmelor subţiri de materiale dielectrice şi a punctelor cuantice în materiale semiconductoare

Autori: Valentin Crăciun şi Doina Crăciun

3. Premiul "Ştefan Procopiu"

a) Grupul de lucrări: Studiu teoretic şi experimental al propagării interacţiunilor elastice în magneţii moleculari cu tranziţie de spin

Autor: Laurenţiu Stoleriu

b) Grupul de lucrări: Sinteză asistată de plasmă de nanomateriale şi filme subţiri cu activitate fotocatalitică în lumina vizibilă şi activarea cu plasmă a suprafeţelor de oxid de siliciu

Autor: Lucel Sîrghi

4. Premiul "Horia Hulubei"

Grupul de lucrări: Studii privind estimarea Tritiului legat organic

Autoare: Anca Mirela Melintescu

5. Premiul "Radu Grigorovici"

Grupul de lucrări: Contribuţii la dezvoltarea şi promovarea de noi soluţii conceptuale de fabricare şi testare in vitro fidel biomimetică a structurilor implantologice de volum (scaffold-uri poroase) sau cu dimensionalitate redusă (straturi subţiri), având performanţe superioare şi costuri de fabricaţie mici

Autor: George Stan

V. ŞTIINŢE CHIMICE

1. Premiul "Costin D. Neniţescu"

Grupul de lucrări: Procese fotofizice în baze Schiff cu proprietăţi de fotocomutare

Autoare: Mihaela Iuliana Avădanei

2. Premiul "I. G. Murgulescu"

a) Grupul de lucrări: Interacţia oxidului de carbon cu suprafaţa unor materiale oxidice semiconductoare. Aplicaţii în depoluare

Autoare: Veronica-Dalia Brătan

b) Grupul de lucrări: Materiale biocompatibile cu compoziţie controlată sau suprafaţă modificată, cu stabilitate ridicată şi proprietăţi electrocatalitice

Autoare: Maria Marcu

3. Premiul "Gheorghe Spacu"

Grupul de lucrări: Dezvoltarea de metode noi pentru determinarea mercurului în alimente prin combinarea derivatizării fotoinduse cu detecţia în surse de microplasmă

Autor: Tiberiu Frenţiu

4. Premiul "Nicolae Teclu"

Grupul de lucrări: Susţinerea magnetizării hiperpolarizate pentru studiul interacţiilor moleculare în apă, dincolo de membrana celulară

Autor: Paul Vasos

5. Premiul "Cristofor I. Simionescu"

Grupul de lucrări: Materiale avansate pentru eliminarea poluanţilor chimici din apele contaminate Autori: Corneliu Cojocaru şi Petrişor Mugurel Samoilă

VI. ŞTIINŢE BIOLOGICE

1. Premiul "Emil Racoviţă"

Suita de lucrări 2010-2017, cu tema: Sistematica, taxonomia, morfologia şi filogenia suprafamiliei Platygastroidea (Hymenoptera)

Autor: Ovidiu Alin Popovici

2. Premiul "Grigore Antipa"

Suita de lucrări 2011-2017, cu tema: Simularea de înaltă eficienţă a sistemelor biologice la nivel molecular

Autor: Laurenţiu Spiridon

3. Premiul "Nicolae Simionescu"

Lucrarea: The Phisics of the Mind and Brain Disorder

Autori: Ioan Opriş şi Manuel F. Casanova**

4. Premiul "Emanoil Teodorescu" - Nu se acordă

VII. ŞTIINŢE GEONOMICE

1. Premiul "Grigore Cobălcescu"

Lucrarea: Resursele minerale ale Româƒniei - Minerale metalice şi minereuri (vol.II)

Autori: Nicolae Anastasiu***, Emil Constantinescu*, Gheorghe C. Popescu*, Denisa Jianu*, Izabela Mariş, Antonela Neacşu, Alexandru Pătruţi şi Victor Răducă

2. Premiul "Ludovic Mrazec"

a) Lucrarea: The mafic-ultramafic dykes in the Yanbian terrane (Sichuan Province, SW China): record of magma differentiation and emplacement in the Emeishan large igneous province

Autori: Marian Munteanu, Wilson H. Allan (Africa de Sud), Gelu Costin (SUA), Yao Young (Africa de Sud), Lum Enone Jullieta (Africa de Sud), Jiang Shao-Yong (China), Fred Jourdan (Australia), Gordon Chunnett (Africa de Sud) şi Cioacă Mihaela Elena

b) Lucrarea: Boron, lithium and nitrogen isotope geochemistry of NH4-illite clays in the fossil hydrothermal system of Harghita Băi, East Carpathians, Romania
Autori: Iuliu Boboş* (Portugalia) şi Lynda B. Williams (Portugalia)

3. Premiul "Gheorghe Munteanu-Murgoci"

Lucrarea: Cretaceous sedimentation in the outer Eastern Carpathians: implications for the facies model reconstruction of the Moldavie basin

Autori: Relu-Dumitru Roban*, Csaba Krezsek şi Mihaela C. Melinte-Dobrinescu*

4. Premiul "Ştefan Hepites"

a) Lucrarea: Seismic scattering and absorption mapping from intermediate-depth earthquakes reveals complex tectonic interactions acting in the Vrancea region and surroundings (Romania)

Autori: Felix-Victor Laurenţiu Borleanu, De Siena Luca (Germania), Tomas Christine (Germania), Mihaela Popa* şi Mircea Radulian*

b) Lucrarea: Core surface sub-centennial magnetic flux patches: characteristics and evolution

Autori: Cristiana Ştefan, Venera Dobrică* şi Crişan Demetrescu***

5. Premiul "Simion Mehedinţi"

a) Lucrarea: Aşezările din Munţii Apuseni

Autori: Vasile Surd, Veronica Constantin şi Alexandru-Sabin Nicula

b) Lucrarea: Procese şi forme periglaciare din Carpaţii Meridionali. Abordare geomorfologică şi geofizică

Autor: Alexandru-Lucian Onaca

c) Lucrarea: Morfodinamica actuală, riscuri şi hazarde în Masivul Piatra Craiului

Autoare: Anca Victoriana Munteanu

VIII. ŞTIINŢE TEHNICE

1. Premiul "Aurel Vlaicu"

a) Lucrarea: Proiectarea tehnologiilor şi a matriţelor pentru prelucrarea tablelor metalice

Autori: Lucian Lăzărescu, Dan Sorin Comşa* şi Dorel Banabic***

b) Lucrarea: Oboseala conductoarelor liniilor electrice aeriene

Autori: Anghel Cernescu şi Ion Dumitru

2. Premiul "Traian Vuia"

a) Grupul de lucrări: Fluide nagnetoreologice nano-microstructurate

Autoare: Daniela Susan-Resiga

b) Grupul de lucrări: Mişcarea orbitală a corpurilor

Autor: Daniel Condurache

3. Premiul "Henri Coandă"

Lucrarea: Solar heating and cooling systems: fundamentals, experiments and applications

Autori: Ioan Sârbu şi Călin Sebarchievici

4. Premiul "Constantin Budeanu"

Grupul de lucrări: Metode multimodale, multirezoluţie de percepţie a mediului pentru sisteme autonome mobile

Autori: Arthur Daniel Costea şi Robert Varga

5. Premiul "Anghel Saligny"

Grupul de lucrări: Ţmbinări de Înaltă rezistenţă dintre grindă şi stâƒlpi tubulari compuşi oţel-beton

Autori: Cristian Vulcu, Aurel Stratan, Adrian Ciutină şi Dan Dubină***

6. Premiul "Petre Sergescu" (Istoria ştiinţelor şi tehnicii)

a) Lucrarea: Electronica românească, o istorie trăită - volumul 4: Telecomunicaţii. Electronica aplicată

Autoare (coordonator): Nona Millea

b) Lucrarea: 100 de inovatori români

Autori: Mihai Vişinescu, Sorin Avram, Emanuel Bădescu şi Cristian Român

IX. ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI SILVICE

1. Premiul "Ion Ionescu de la Brad"

Lucrarea: Almăjul de ieri, de azi şi de mâƒine

Autori: Florina Maria Băcilă, Florina Nica, Ana Neli-Ianăş, Maria Vâtcă, Gheorghe Popovici, Cosmin Sălăşan, Caius Goşa, Dănilă Oberşterescu, Dacian Rancu şi Daniel Alic

2. Premiul "Traian Săvulescu"

a) Lucrarea: Dializa peritoneală la animale de companie

Autori:Bogdan Alexandru Viţălaru şi Alina Ştefănescu

b) Lucrarea: Tratat de semiologie medicală veterinară

Autor: Ionel Papuc

3. Premiul "Marin Drăcea" - Nu se acordă

4. Premiul "Gheorghe Ionescu-Şişeşti"

Lucrarea: Convergence of Romanian and Europe Union Agriculture - Evolution and Prospective Assessment

Autori: Andreea Feher*, Vasile Gosa*, Miroslav Raicov, Daniela Harangus şi Bogdan Condea

X. ŞTIINŢE MEDICALE

1. Premiul "Iuliu Haţieganu" - Nu se acordă

2. Premiul "Daniel Danielopolu" - Nu se acordă

3. Premiul "Gheorghe Marinescu"

Lucrarea: Impactul terapiei farmacologice asupra calităţii vieţii în depresia geriatrică

Autori: Octavian Vasiliu, Victor Voicu*** şi Daniel Vasile

4. Premiul "Victor Babeş"

Lucrarea: Metastazarea limfatică în cancerul bronhopulmonar

Autori: Natalia Motaş, Cezar Motaş şi Teodor Horvat*


5. Premiul "Constantin I. Parhon"

Lucrarea: Genetica medicală

Autori: Mircea Covic, Dragoş Ştefănescu şi Ionel Sandovici

6. Premiul "Ştefan S. Nicolau" - Nu se acordă

XI. ŞTIINŢE ECONOMICE, JURIDICE ŞI SOCIOLOGIE

Ştiinţe economice

1. Premiul "Petre S. Aurelian"

Lucrarea: România şi aderarea la zona euro. Întrebarea este în ce condiţii!

Autori: Daniel Dăianu***, Ella Kallai, Gabriela Mihailovici şi Aura Socol

2. Premiul "Virgil Madgearu"

Lucrarea: Austerity plan announcements and the impact on the employees' wellbeing

Autoare: Alina Botezat

3. Premiul "Victor Slăvescu"

Lucrarea: A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific. O abordare în contextul cercetării economice

Autori: Vasile Dinu, Gheorghe Săvoiu şi Dan-Cristian Dabija

4. Premiul "Nicolas Georgescu Roegen" - Nu se acordă

Sociologie

5. Premiul "Dimitrie Gusti"

Lucrarea: Istoria Colegiului Naţional "Gheorghe Lazăr" din Sibiu. De la origini până în anul 2017

Autor: Cosmin-Crăciun Crucia

6. Premiul "Henri H. Stahl"

Lucrarea: Francisc Iosif Rainer. Biografia unui proiect de viaţă (1874-1944)

Autor: Adrian Majuru

Ştiinţe Juridice

7. Premiul "Nicolae Titulescu" - Nu se acordă

8. Premiul "Simion Bărnuţiu"

Lucrarea: Acţiunea colectivă ca mijloc de reparare a prejudiciilor în masă. O analiză din perspectiva dreptului comparat

Autor: Ioan Ilieş Neamţ

9. Premiul "Andrei Rădulescu" - Nu se acordă

XII. FILOSOFIE, TEOLOGIE, PSIHOLOGIE ŞI PEDAGOGIE

1. Premiul "Constantin Rădulescu-Motru"

Lucrarea: Şcolile Năsăudului: 1635-2015, 3 volume

Autor: Gheorghe Pleş

2. Premiul "Mircea Florian"

Lucrarea: Fundamentele sociale ale cunoaşterii

Autor: Alfred Bulai

3. Premiul "Ion Petrovici"

Lucrarea: Romania at the United Nations General Assembly

Autor: Ion C. Popescu

4. Premiul "Vasile Conta"

Lucrarea: Simbol şi recunoaştere la Mircea Eliade: Semnificaţii religioase, politice şi esteticeâ

Autoare: Lorena Stuparu

5. Premiul "Dumitru Stăniloaie"

Lucrarea: Sacrul şi profanul în perspectivă ontologică, la Mircea Eliade

Autor: Nicolae Şofelea

XIII. ARTE, ARHITECTURĂ ŞI AUDIOVIZUAL

Creaţie muzicală

1. Premiul "George Enescu" - Nu se acordă

Muzicologie

2. Premiul "Ciprian Porumbescu"

Lucrarea: Cuvinte despre muzică şi muzicieni

Autor: Mihail Cozmei

Istoria artei

3. Premiul "George Oprescu"

Lucrarea: Artiştii româƒni în străinătate 1830-1940. Călătoria, între formaţia academică şi studiul liber

Autori: Adrian Silvan Ionescu*, Virginia Barbu, Ioana Beldiman, Ramona Caramelea şi Olivia Niţiş

Coordonatori: Ruxanda Beldiman, Ioana Vlasiu* şi Corina Teacă

Artă plastică

4. Premiul "Ion Andreescu"

Lucrarea: Expoziţia Mysticosmidea (Centrul de Cercetare şi Documentare "Constantin Brâncuşi", Muzeul "Alexandru Ştefulescu" - Tg. Jiu)

Autor (sculptor): Panaite Chifu

Etnografie şi folclor

5. Premiul "Simion Florea Marian"

Lucrarea: Obiceiurile agrare din Moldova raportate la spaţiul naţional

Autoare: Silvia Ciubotaru

Creaţie arhitectonică

6. Premiul "Duiliu Marcu"

Lucrarea: Restaurare şi reabilitare "Colonia Pictorilor din Baia Mare"

Autori: Arh. Ştefan Paskucz şi Arh. Ildiko Mitru

Artele spectacolului

7. Premiul "Aristizza Romanescu"

a) Fals tratat de mâƒntuire a sufletului

Autor (regizor): Nicolae Mărgineanu

b) Lucrările:

- Dacă am gândi cu voce tare, de Adnan Lugonić, regia Radu Afrim, Teatrul Naţional "Marin Sorescu" Craiova (premieră 2017)

- Măcelăria lui Iov, de Fausto Paravidino, regia Radu Afrim, Teatrul Naţional "Vasile Alecsandri" Iaşi (premieră 2017)

- Pasărea retro se loveşte de bloc şi cade pe asfaltul fierbinte, scenariul şi regia RaduAfrim, Teatrul Naţional Tâƒrgu-Mureş - Compania "Tompa Miklos" (premieră 2017)

- Wolfgang, adaptare după Yannis Mavritsakis de Radu Afrim, regia Radu Afrim, Teatrul Tineretului Piatra Neamţ (premieră 2017)

Autor (regizor): Radu Afrim

XIV. ŞTIINŢA ŞI TEHNOLOGIA INFORMAŢIEI

1. Premiul "Grigore Moisil"

Lucrarea: Real-Life Applications with Membrane Computing

Autori: Gexiang Zhang (Xihua University, Chenghdu, China), Mario J. Perez-Jimenez (Sevilla University, Spania), Marian Gheorghe (Bradford University, Marea Britanie)

2. Premiul "Mihai Drăgănescu"

a) Grupul de lucrări: Smart-Pockets - Body-deictic gestures for fast acces to personal data during ambient interactions

Autor: Radu-Daniel Vatavu

b) Grupul de lucrări: Soluţii digitale pentru asigurarea stării de sănătate în contextul oraşelor inteligente

Autoare: Adriana Alexandru şi Marilena Ianculescu

3. Premiul "Tudor Tănăsescu"

a) Grupul de lucrări: On Turing Instability in Nonhomogeneous Reaction-Diffusion CNN's

Autori: Liviu Goraş şi Paul Ungureanu

b) Grupul de lucrări: Metode Soft Computing cu aplicaţii în automatizări

Autoare: Valentina Emilia Balaş

4. Premiul "Gheorghe Cartianu"

Grupul de lucrări: Distributed systems and cloud computing

Autor: Ion Stoica

* A mai primit un Premiu al Academiei Române

** Editor din străinătate

*** Este membru al Academiei Române

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.