COD GALBEN: 09-12-2019 ora 17 Intre 17:00 si 23:00 se va semnala local ceaţă care determină scăderea vizibilităţii sub 200 m in Județul Covasna, Județul Harghita;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Radio România Muzical, în juriul premiilor ICMA

În urma invitaţiei sosite din partea preşedintelui International Classical Music Awards (ICMA) şi a aprobării Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune, Radio România Muzical va face parte, începând cu anul 2020, din juriul care acordă prestigioasele premii ICMA, unele dintre cele mai importante premii din industria discografică europeană, pentru muzica clasică.

Premiile ICMA au fost decernate începând din anul 2011, înlocuind premiile MIDEM de la Cannes, a căror istorie a început în anii şaizeci ai secolului XX. România, prin Radio România Muzical, face parte pentru prima dată din acest juriu.

Premiile ICMA sunt acordate de o asociaţie cu membri reprezentând publicaţii şi radiouri având ca specific muzica clasică: Andante (Turcia), Crescendo Magazine (Belgia), Das Orchester (Germania), Deutsche Welle (Germania), Gramofon (Ungaria), MDR Kultur (Germania), Musica (Italia), Musical life (Rusia), Musik und Theater (Germania), Opera (Londra), Radio Orpheus (Rusia), Pizzicato (Luxemburg), Polskie Radio Chopin (Polonia), Radio 100.7 (Luxemburg), Res Musica (Polonia), Rondo Classic (Finlanda), Scherzo (Spania), Unison (Croaţia), IMZ (Austria).

Radio România Muzical, parte a corporaţiei publice Radio România, a fost înfiinţat în 1997 şi este unicul post românesc de radio dedicat muzicii clasice. Partener al celor mai importante evenimente muzicale româneşti, Radio România Muzical este şi postul european la care pot fi ascultate cele mai multe spectacole şi concerte în direct din oferta Uniunii Europene de Radio.

Un adevărat reper al calităţii în mass-media românească, Radio România Muzical serveşte Valoarea, printr-o selecţie atent construită de muzică universală şi românească, în înregistrări de arhivă sau de ultimă oră. Radio România Muzical şi-a asumat şi rolul de formator, prin proiectele "Ascultă 5 minute de muzică clasică" sau "Moştenitorii României muzicale", prin concertele în spaţii neconvenţionale pe care le organizează.

Reprezentând Radio România Muzical, din juriu a fost invitată să facă parte Cristina Comandaşu, jurnalist cu o îndelungată experienţă, de peste 17 ani, în realizarea de emisiuni având ca tematică discurile de actualitate. În prezent, ea realizează săptămânal la Radio România Muzical emisiunea Music box, în care prezintă cele mai noi şi interesante titluri apărute la nivel internaţional. Cristina Comandaşu este şi iniţiatoarea proiectului "Discurile anului" disponibilă pe site-ul www.romania-muzical.ro, care reuneşte toate discurile în premieră difuzate într-un an la Radio România Muzical, din care, la final de an, se aleg cele mai reprezentative titluri.

Preşedintele Juriului ICMA, Remy Franck: "Sunt foarte bucuros să urez bun venit postului Radio România Muzical şi Cristinei Comandaşu. Cu competenţa şi cunoştinţele ei, doamna Cristina Comandaşu va aduce un impuls important activităţilor noastre şi va ajuta în susţinerea misiunii noastre de a promova excelenţa muzicală bazată pe realizări ieşite din comun. Radio România Muzical este al cincilea membru din Juriul ICMA care face parte şi din Uniunea Europeană de Radio."

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.