Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

COMUNICAT DE PRESĂ

23 octombrie 2019

Deputatul Daniel Popescu a solicitat în Parlament măsuri şi acţiuni urgente în vederea eradicării mafiei lemnului care distruge pădurile din Bucovina şi din alte zone din ţară.

Deputatul sucevean Daniel Popescu, ales deputat în Circumscripţia nr. 43 - Diaspora, membru în Comisia pentru agricultură şi silvicultură, a solicitat în Parlamentul României măsuri de stopare a defrişărilor ilegale din ultimii 30 de ani, precum şi a acţiunilor criminale ce se derulează în acest moment în pădurile de pe întreg teritoriul României. Deputatul USR a mai propus şi susţinut în Comisia de resort amendamente prin care personalul silvic care asigură paza pădurilor în timpul exercitării activităţii să poată fi dotat cu echipamente specifice, inclusiv armament de serviciu letal şi neletal.

Deputatul USR Daniel Popescu a adus în atenţia colegilor parlamentari situaţia tăierilor ilegale de pădure din Bucovina, Bistriţa-Năsăud, Neamţ sau Maramureş, dar şi cazul revoltător petrecut în localitatea Strâmbu Băiuţ, jud. Maramureş, unde un pădurar a fost împuşcat mortal de hoţii de lemne care prădau această regiune. Deputatul a insistat asupra faptului că tăierile ilegale de pădure reprezintă un fenomen extrem de îngrijorător, care durează de ani buni de zile şi care pune în pericol viitorul pe termen scurt, mediu şi lung al ţării, fiind necesare măsuri urgenţe de stopare a acestuia.

În acest sens, deputatul a depus mai multe amendamente la Proiectul de Lege nr. 357/2019 privind modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic.

Acestea au avut drept scop:

- asigurarea unei protecţii reale a pădurarilor (dotarea cu arme de serviciu letale sau neletale a personalului silvic cu atribuţii de pază a fondului forestier naţional, a fondului cinegetic naţional şi a ariilor naturale protejate);

- eliminarea prevederii privind gratificaţia de minimum 5 salarii brute acordate "din oficiu" tuturor silvicultorilor la atingerea vârstei standard de pensionare, şi înlocuirea acesteia cu o gratificaţie diferenţiată, acordată în urma unei evaluări obiective, bazată pe criterii de performanţă măsurabile, a unităţii angajatoare.

"Ajungerea la pensionare pentru limita de vârstă nu reprezintă o garanţie a derulării unei activităţi exemplare. De pildă, în propunerea actuală este menţinută măsura recompensării unui pădurar care a ajuns la limita pensionării fără a ţine însă seama de conduita acestuia anterioară şi, de ce nu, poate chiar şi de faptul ca unii au primit foloase necuvenite fie pentru a-şi face treaba, fie pentru a nu şi-o face." - a explicat deputatul USR.

- întărirea protecţiei personalului silvic expus la abuzurile hoţilor de lemne, dar şi la cele venite din partea şefilor ierarhici printr-o legislaţie a muncii care să protejeze angajatul în faţa presiunilor de orice fel, în echilibru cu respectarea principiului subordonării specific relaţiilor de muncă.

"PSD este incapabil să livreze cadrul legislativ cu adevărat reformator de care au nevoie silvicultorii. Unul care să pună în centrul atenţiei PROTECŢIA integrităţii fizice şi profesionale a personalului silvic, încurajarea performanţei şi a echităţii angajaţilor din acest domeniu şi, nu în ultimul rând, ERADICAREA mafiei lemnului. Problemele silvicultorilor nu pot fi rezolvate prin acordarea de gratificaţii "din oficiu", necondiţionate, pentru o activitate profesională care poate a fost sau nu în conformitate cu legea. Ce efect are continuarea aplicării unei măsuri în condiţiile actualului dezastru din pădurile ţării?! Revigorarea unei meserii se face prin reformarea sistemul de învăţământ silvic, îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi responsabilizarea personalului silvic cu atribuţii de pază şi control, precum şi dotarea corespunzătoare cu tehnica şi mijloacele specifice necesare pentru deplasarea operativă în teren." - a declarat deputatul USR Daniel Popescu

Modificările aduse statutului personalului silvic în Camera Deputaţilor sunt superioare propunerilor iniţiale de la Senat, însă sunt departe de a fi în deplin acord cu realităţile recente din România. Acestea nu pot fi eficiente fără o viziune integrată, cu măsuri complementare la nivelul administraţiei locale, a ministerului de interne şi a Romsilva.

În mod regretabil, nu au fost discutate toate amendamentele rezultate din consultările cu silvicultorii, iar dezbaterea "publică" de până acum a fost doar de faţadă, nefiind luate în serios toate problemele cu care se confruntă personalul silvic, în special pădurarii, şefii de districte sau cei de ocoale silvice. Modificările adoptate tratează superficial protecţia personalului silvic expus la abuzurile hoţilor de lemne sau cele ale superiorilor. Nu rezolvă nici lipsa dotărilor cu echipamente şi mijloace tehnice de urmărire sau de deplasare a personalului silvic în teren.

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.