Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Poziţie PDG al TVR, Doina Gradea

Ca urmare a articolelor apărute în mediul online, generate de declaraţii domnului Liviu Brătescu, membru al Consiliului de Administraţie (CA) al SRTv, vă transmitem mai jos poziţia doamnei Doina Gradea, Preşedinte - Director General al SRTv:

Domnul Brătescu face parte din Consiliul de Administraţie al SRTv din partea PNL al cărui membru este, având şi o funcţie de conducere în cadrul partidului. Este evident că domnul Brătescu face declaraţii politice în sprijinul partidului pe care îl reprezintă şi nu pentru susţinerea SRTv. De nenumărate ori, în şedinţele Consiliului de Administraţie, dl. Brătescu a indicat managementului SRTv ce emisiuni să facă, unde să le programeze în grilă, fapte extrem de grave, care constituie imixtiune în politica editorială a SRTv. Chiar în ultima şedinţă, dl. Brătescu indica managerului de Resurse Umane şi ce angajări să facă în SRTv. Dovadă sunt stenogramele şedinţelor şi înregistările acestora.

Îi aduc aminte dlui. Brătescu că a votat, alături de ceilalţi colegi din CA, ca TVR1 să devină un canal generalist, TVR2 - orientat spre familie, educaţie, tradiţie, TVR3 - regional şi de cultură. În spiritul acestei hotărâri a CA, politica editorială a canalelor SRTv este una adecvată.

Decizia privind politica editorială şi reflectarea moţiunii de cenzură în grila SRTv a aparţinut INTEGRAL managementului Direcţiei Ştiri, canalelor TVR1, TVR2 şi Direcţiei Programe. De altfel, în ziua dezbaterii moţiunii, TVR1 şi TVR2 au avut permanent intervenţii din Parlamentul României, cu ediţii speciale ale Ştirilor TVR, cu invitaţi în Parlament şi în studioul Ştirilor TVR.

Ceea ce acuză dl. Brătescu nu s-a întâmplat nici măcar o secundă, dar ceea ce rezultă este că doreşte exact contrariul, politizarea deciziei editoriale.

Precizez că nu sunt şi nu am fost vreodată membru al vreunui partid politic şi că nu voi intra niciodată în dezbateri şi polemici care au în spate interese politice care nu au făcut decât foarte mult rău Societăţii Române de Televiziune. Dar voi acţiona mereu, împreună cu colegii mei, să apăr interesul televiziunii publice şi continuarea procesului de depolitizare a acesteia. Politizarea managementului TVR, din trecut, este o certitudine. Rezultatele au fost dezastruoase: datorii imense, blocaje financiare, lipsa totală a investiţiilor şi, lucrul cel mai grav, dezinteresul TOTAL al conducerii faţă de resursa umană, de profesioniştii din TVR, ale căror drepturi au fost încălcate. Da, avem şi dovada activităţii din ultimii doi ani: zero datorii, cele mai mari investiţii făcute vreodată în TVR, profit net înregistrat anul trecut, respectarea tuturor drepturilor angajaţilor ce decurg din Contractul Colectiv de Muncă şi multe altele.

Vă rugăm să publicaţi aceste clarificări, pentru acurateţe şi pentru respectarea dreptului opiniei publice la o informare corectă.

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.