Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Dan Barna, candidatul Alianţei USR PLUS la alegerile prezidenţiale, la Sibiu: Voi fi Preşedintele care va reforma România


Dan Barna, candidatul Alianţei USR PLUS la alegerile prezidenţiale, şi-a lansat proiectul de Preşedinte la Sibiu în cadrul unui miting în Piaţa Mică. Dan Barna le-a transmis sibienilor că România trebuie reformată din temelii, iar primul pas este reforma constituţională pentru ca Preşedintele să se poată implica activ în dezvoltarea ţării.

"România trebuie să fie condusă de cineva care să-şi dorească cu adevărat să schimbe starea lucrurilor din ţară. Acesta este motivul pentru care candidez. România are astăzi nevoie de un preşedinte care contează. Un preşedinte care vrea şi poate să rezolve crizele politice astfel încât ţara să fie guvernată pentru oameni, nu pentru partide. Un preşedinte care poate dizolva Parlamentul atunci când acesta nu mai reprezintă voinţa cetăţenilor, care poate conduce şedinţele de guvern atunci când este discutat bugetul statului. Un preşedinte care are curajul să-şi asume obiective clare pentru dezvoltarea României - în educaţie, sănătate, infrastructură, economie, mediu, politici sociale.

Preşedintele nu este doar un bibelou pe care îl scoatem din vitrină atunci când avem musafiri din afară sau când facem defilări militare. El este şeful statului. El este garantul bunăstării cetăţenilor lui şi al funcţionării statului. După 30 de ani de la Revoluţie, statul român trebuie reformat. Vreau să fiu preşedintele care reformează statul. Acesta este mandatul pe care vi-l cer. Putem da României o administraţie onestă şi un guvern competent. Putem construi o ţară în care tinerii să vrea să trăiască. Putem câştiga Preşedinţia. Putem fi fericiţi în România.", a declarat Dan Barna, candidatul Alianţei USR PLUS la alegerile prezidenţiale.

La manifestarea din Piaţa Mică a fost prezent şi Dacian Cioloş, propunerea USR PLUS pentru funcţia de prim-ministru care a subliniat necesitatea reformei constituţionale pentru a redefini rolul Preşedintelui, obiectiv care ocupă un loc fruntaş în programul de Preşedinte al lui Dan Barna.

"Voi, oamenii din oraşul Sibiu au făcut un lucru esenţial, aţi învăţat românii să vadă pentru că aţi spus de aici: vă vedem. Ieri s-a întâmplat un lucru esenţial, am început să oprim agonia. De ieri încolo putem să ne construim viitorul pe care îl vrem noi. Am spus de câţiva ani de zile că nu merge cu peticeală, că trebuie să vedem cum construim pe termen lung, să reconstruim ţara asta din temelii. Noi, Alianţa USR PLUS, suntem gata să ne asumăm o guvernare de mâine dacă e nevoie.

În urmă cu câteva luni, spuneam că după ce trec alegerile europarlamentare trebuie să ne gândim cum redăm consistenţa instituţiilor care conduc ţara asta. Şi vorbeam atunci despre Preşedintele ţării, spuneam că avem un preşedinte slăbit. Avem un guvern care a picat şi Preşedintele nu are instrumentele constituţionale care să facă ceea ce românii aşteaptă. De asta trebuie să modificăm Constituţia. Şi trebuie să definim funcţia asta prezidenţială pentru că astăzi aţi venit să auziţi ceea ce o să vă spună Dan Barna, care este proiectul lui şi ce vrea să facă pentru România. Proiect pe care Dan îl va pune în aplicare pentru că e un om hotărât, ştie exact ce vrea. Pentru ca acest lucru să fie posibil trebuie să începem cu începutul. Să modificăm Constituţia pentru a defini rolul Preşedintelui. Obiectiv al lui Dan Barna în calitate de Preşedinte, de acolo va începe.", a transmis Dacian Cioloş, propunerea Alianţei USR PLUS pentru funcţia de prim-ministru.

Programul lui Dan Barna pentru România poate fi consultat pe https://www.danbarnapresedinte.ro/zece_proiecte_pentru_romania

Alianţa USR PLUS

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.