Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Declaraţia de presă susţinută de Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis

Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a susţinut miercuri, 18 septembrie a.c., la Palatul Cotroceni, o declaraţie de presă.

Vă prezentăm în continuare textul declaraţiei de presă:

Bună ziua!

Curtea Constituţională a luat astăzi în discuţie actuala situaţie politică. Şi, prima observaţie pe care aş face-o - decizia de astăzi a Curţii Constituţionale nu schimbă cu nimic situaţia politică în care se află Guvernul României de mai bine de trei săptămâni, acum. Un lucru este cert, Guvernul nu mai are aceeaşi compoziţie ca înainte, prin plecarea ALDE de la guvernare şi Prim-ministrul este obligat de Constituţie să meargă în faţa Parlamentului să ceară un vot de încredere.

Constat astăzi, cu satisfacţie, că şi Curtea Constituţională a României a ajuns, în mod corect şi inevitabil, exact la aceeaşi concluzie pe care o spun de trei săptămâni: Guvernul Dăncilă şi-a pierdut legitimitatea şi trebuie să meargă de îndată în faţa Parlamentului ca să ceară un vot de validare.

Celelalte chestiuni legate de numirile şi revocările miniştrilor, care sunt menţionate în materialul Curţii Constituţionale, sunt de fapt blocaje generate de refuzul doamnei Prim-ministru de a se prezenta în faţa Parlamentului pentru a primi un vot de încredere, acolo unde trebuia să meargă din capul locului.

Acum, deciziile mele referitoare la punerea în aplicare a hotărârii Curţii Constituţionale a României, de astăzi, le voi lua după publicarea şi analiza motivării deciziei care va fi, probabil, publicată, în perioada imediat următoare.

Dar, dacă doamna Prim-ministru Dăncilă doreşte, aşa cum se tot exprimă în public, să se pună capăt acestei crize guvernamentale, soluţia este simplă: doamnă Prim-ministru, vă mai spun o dată, poftiţi de îndată în faţa Parlamentului pentru votul de validare!

Departamentul Comunicare Publică

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.