Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Zilele Europene ale Patrimoniului sărbătorite altfel la Arhiva de Imagine a Muzeului Naţional al Ţăranului Român

Ca în fiecare an, în luna septembrie, sărbătorim, Zilele Europene ale Patrimoniului. În acest an, tema Zilelor este Biblioteca şi arhivele - comori ale patrimoniului cultural.

Muzeul Naţional al Ţăranului Român celebrează acest eveniment în cadrul Zilelor Muzeului Ţăranului, aducând publicul aproape de Arhiva de Imagine a Muzeului Naţional al Ţăranului Român.

Facem acest lucru atrăgând atenţia că, din păcate, zeci de mii de artefacte din colecţiile documentare ale arhivei, precum şi poveştile de viaţă din spatele lor, sunt în pericol de degradare iremediabilă, din cauza finanţării deficitare.

***

Vino să afli de ce are nevoie o arhivă - şi, în general, un muzeu - ca să dureze şi să (ne) păstreze vii. Şi de ce, uneori, numai oamenii nu sunt de ajuns. Vorbim deschis despre viaţa şi moartea obiectelor la muzeu şi te invităm să afli ce înseamnă să lucrezi cu patrimoniul, dincolo de ceea ce vezi, în mod obişnuit, în cadrul expoziţiilor.

Când? Sâmbătă, 14 septembrie 2019, între orele 15.00-18.00

Unde? Şos. Kiseleff, nr. 3, pe peluza din faţa Muzeului Ţăranului

***

O arhivă - şi, în general, o colecţie muzeală - nu are nevoie de multe ca să trăiască sănătos: un spaţiu de depozitare adecvat, într-un climat controlat, echipamente de protecţie care să asigure mânuirea obiectelor în condiţii optime, echipament tehnic modern pentru studierea lor şi o mână de specialişti care să asigure intervenţiile de conservare curativă şi de restaurare. Şi, nu în ultimul rând, minime finanţări care să susţină cercetarea, activarea şi deschiderea colecţiilor către public.

Iar pentru a supravieţui, omul de muzeu a devenit omul bun la toate: pe lângă arhivarea, conservarea, documentarea, cercetarea, digitizarea şi punerea în valoare a artefactelor, cu toata birocraţia aferentă, face lobby şi atrage sponsorizări, igienizează spaţiul şi dă cu vopsea lavabilă, luptă haiduceşte cu praful, umezeala în exces, microorganismele, vânează finanţări şi nu se plânge; ştie că aşa-i în cultură. Aici, lucrezi din pasiune.

***

Dacă îţi pasă, dacă crezi în necesitatea păstrării memoriei colective, vino să participi alături de noi, la evenimentul simbolic prin care dorim să atragem atenţia asupra importanţei patrimoniului pe care îl administrăm.

FB EVENT: https://www.facebook.com/events/374801693214026/
informaţii suplimentare: arhivamtr@gmail.com

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.