Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Participarea secretarului de stat Alexandru Victor Micula la sesiunea de deschidere a celui de-al doilea seminar regional dedicat prevenirii genocidului şi atrocităţilor în masă

Secretarul de stat Alexandru Victor Micula a participat astăzi la sesiunea de deschidere a celui de-al doilea seminar regional dedicat prevenirii genocidului şi atrocităţilor în masă, organizat la Cluj-Napoca în perioada 12 - 13 septembrie 2019. Evenimentul este o acţiune subsumată reţelei naţionale pentru prevenirea genocidului şi cercetarea multidisciplinară a gropilor comune şi este organizat de Ministerul Public şi Auschwitz Institute for Peace and Reconciliation/AIPR, cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe.

În intervenţia sa, Alexandru Victor Micula s-a referit la efortul comun al Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Public şi AIPR de a continua seria de seminarii dedicate specialiştilor români din rândul magistraturii, poliţiei, doctorilor antropologi, precum şi a celor din mediul cercetării ştiinţifice. Prin susţinerea acestui tip de activităţi, obiectivul Ministrului Afacerilor Externe este de a investi în pregătirea experţilor în domeniu pe tot teritoriul României, dar şi de a contribui la sensibilizarea funcţionarilor publici în ceea ce priveşte consecinţele atrocităţilor istorice ale regimurilor totalitare din secolul al XX-lea.

Astfel, România contribuie la implementarea în plan naţional a concluziilor Consiliului European din decembrie 2018 privind combaterea antisemitismului, dar şi a Strategiei din 2014 a Reţelei Punctelor Focale ale UE privind combaterea impunităţii pentru infracţiunile de genocid, crimele împotriva umanităţii şi crimele de război din Uniunea Europeana şi Statele Membre.

În contextul discuţiilor, secretarul de stat Alexandru Victor Micula a subliniat relevanţa metodologiei utilizate în construcţia seminariilor, plecând de la facilitarea înţelegerii conceptelor de prevenire a genocidului şi atrocităţilor în masă şi continuând cu împărtăşirea experienţelor directe ale vorbitorilor invitaţi din Bosnia Herţegovina şi din România în procesarea gropilor comune rezultate în urma unor atrocităţi.

Informaţii suplimentare:
În perioada 9 - 13 septembrie 2019, la Iaşi şi Cluj-Napoca, se desfăşoară primele două seminarii regionale dedicate prevenirii genocidului şi a atrocităţilor în masă. Seminarul va pune accentul asupra următoarelor aspecte: conceptul de genocid, atrocitate şi prevenirea acestora; gropi comune, cercetarea lor şi mecanisme de prevenire a genocidului cu exemple din Bosnia Herţegovina şi România; memoria atrocităţilor din România - perioada Holocaustului şi a comunismului; rolul statului în prevenirea genocidului şi a atrocităţilor în masă.

În perioada 27 - 28 septembrie 2018, la Bucureşti, a fost lansată cu succes reţeaua naţională pentru prevenirea genocidului şi cercetarea multidisciplinară a gropilor comune, urmată de organizarea primului seminar pentru experţii români pe această temă.
Proiectul reţelei naţionale pentru prevenirea genocidului şi cercetarea multidisciplinară a gropilor comune - al cărui punct focal îl deţine Ministerul Public - a rezultat în baza lecţiilor învăţate pe durata exercitării, de către România, a preşedinţiei Alianţei Internaţionale pentru memoria Holocaustului/IHRA şi confirmă angajamentul de a investi în formarea experţilor români.

Scopul acestei reţele este cel de a facilita cooperarea instituţională şi, totodată, de a consolida pregătirea experţilor români implicaţi în investigaţii penale - procurori militari şi civili, poliţie, medicină legală, antropologie, cercetare istorică etc.

Direcţia Purtător de Cuvânt şi Comunicare

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.