Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

PREŞEDINTE PNL, LUDOVIC ORBAN: DĂNCILĂ ÎNCALCĂ ÎN MOD DELIBERAT CONSTITUŢIA, PRIN REFUZUL DE A SE PREZENTA ÎN PARLAMENT

Gestul premierului Vasilica Viorica Dăncilă de a sfida Parlamentul României şi de a refuza să respecte Constituţia României, care o obligă să se prezinte în faţa parlamentarilor pentru a cere votul asupra remanierii, reprezintă o obrăznicie fără precedent. În toată istoria post-decembristă nimeni nu şi-a permis să nege existenţa şi rolul principalului for reprezentativ al cetăţenilor, în funcţie de care un sistem politic poate fi considerat sau nu democratic.

Viorica Vasilica Dăncilă şi PSD încalcă în mod deliberat legea fundamentală, spre deosebire de toate celelalte guverne pe care le-a avut România şi s-au aflat într-o situaţie similară.

Astăzi, PSD guvernează împotriva poporului român, guvernează în mod ilegitim, împotriva voinţei exprimate în alegeri, iar actualul Guvern se află practic în ilegalitate. Practic, este o guvernare cu de-a sila!

Tertipul jenant pe care l-a încercat premierul Vasilica Viorica Dăncilă arată disperarea incredibilă a celor din PSD de a apela la orice pârghie, oricât de ticăloasă, pentru a se perpetua la putere.

Justificările prezentate pentru această manevră de prost gust sunt cel puţin hilare. Blocajul de la nivel guvernamental este "meritul" exclusiv al premierului Dăncilă, care dat dovada supremă de incompetenţă atunci când a luat act de demisiile miniştrilor ALDE, în aceeaşi zi, în loc să folosească termenul de 15 zile, pe care îl avea la dispoziţie în Codul Administrativ, adoptat chiar de actualul Guvern prin OUG. Astfel, faptul că sunt ministere în care nu există atribuţii delegate secretarilor de stat este o situaţie care priveşte premierul, care nici măcar nu s-a preocupat de această situaţie atunci când a luat act de demisiile miniştrilor.

Mai mult decât atât, reamintesc faptul că premierul Vasilica Viorica Dăncilă trebuia să se prezinte în Parlament pentru vot cel târziu luni, 9 septembrie. Adică, la 10 zile de la momentul în care au fost vacantate posturile miniştrilor demisionari. Într-adevăr, în Constituţie nu este prevăzut în mod explicit un termen în care premierul trebuie să vină în Parlament la remaniere. Însă, acest lucru nu înseamnă că poate sta cu lunile de zile fără a cere votul Parlamentului. Singurul termen care poate fi asimilat procedurii este cel de la desemnarea premierului care trebui să ceară votul de încredere la formarea Guvernului în 10 zile. Or, dacă pentru formarea Guvernului, care este un moment politic mult mai complicat, este prevăzut un termen maximal de 10 zile, nu se poate considera că pentru o remaniere premierului i se poate accepta un termen mai mare de 10 zile.

Ludovic Orban,
Preşedintele PNL

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.