Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Biblioteca Orăşenească şi Sala de Sport Progresul din Isaccea, reabilitate cu fonduri elveţiene

Vineri, 23 august 2019, în Sala Consiliului Local - Primăria Isaccea, a avut loc o conferinţă de presă privind implementarea proiectului "Creşterea eficienţei energetice a clădirilor publice: Sala de sport "Progresul" şi Biblioteca Orăşenească "Elena Lelia Avrigeanu". La eveniment au participat primarul oraşului Isaccea, Moraru Anastase, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, Petre Badea, Elena Fidatov - Moruzov, din partea Direcţiei Judeţene pentru Tineret şi Sport, reprezentanţi ai constructorului şi ai comunităţii din Isaccea.

Proiectul, finanţat prin Programul de Cooperare Elveţiano-Român, din Fondul pentru acţiuni în domeniul managementului energiei durabile, vizând reducerea disparităţilor economice în cadrul Uniunii Europene extinse, beneficiază de o valoare eligibilă totală de 3.427.396 lei.

În cadrul conferinţei de presă, Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, Petre Badea, a transmis comunităţii din oraşul Isaccea felicitări şi gânduri bune din partea Preşedintelui Horia Teodorescu pentru proiectul implementat şi pentru lucrurile deosebite care se întâmplă în oraş.

"Creşterea eficienţei energetice a clădirilor publice reprezintă un deziderat ambiţios, conceptul fiind promovat la nivelul întregii Uniuni Europene şi susţinut financiar, iată, şi prin Programul de Cooperare Elveţiano-Român.

Vă felicit, domnule primar, pentru alinierea la noile concepte şi pentru proiectul obţinut, şi sperăm ca, în cel mai scurt timp posibil, datorită lucrărilor efectuate, Sala de Sport "Progresul" din Isaccea şi Biblioteca Orăşenească "Elena Lelia Avrigeanu" să fie reabilitate termic iar consumul energetic pentru încălzirea lor să scadă semnificativ," a spus în cadrul conferinţei de presă vicepreşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, Petre Badea.

Primarul Oraşului Isaccea, Anastase Moraru, a făcut un scurt istoric al proiectului ce se va finaliza la 31 august, lăudând modul de lucru cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi cu partenerii eleveţieni, considerând acest proiect un model de bună practică.

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.