COD GALBEN: 30-11-2021 Intre 05:00 si 10:00 se va semnala intensificări ale vântului ce local vor depăşi la rafală 55-65 km/h in Județul Mehedinţi;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele PSD Diaspora, Lilla Debelka, salută adoptarea Legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative în materie electorală, care aduce modificări esenţiale, în ceea ce priveşte exercitarea dreptului la vot pentru românii din afara graniţelor, fiind reglementat atât votul extins, cât şi cel prin corespondenţă.

După ce luni, textul legii a fost adoptat într-o primă variantă de către Senat, miercuri a fost adoptat în forma finală şi de către Camera Deputaţilor, care este for decizional, astfel că poate fi trimis spre promulgare preşedintelui României.

Ca urmare, românii din diaspora îşi vor putea exercita dreptul la vot, începând cu următoarele alegeri, pe durata a 3 zile, vineri, sâmbătă şi duminică. În cazul în care, la ora închiderii urnelor, mai există oameni în aşteptare în faţa secţiilor de votare, acestea vor putea rămâne deschise, în ultima zi, până la miezul nopţii.

În ceea ce priveşte votul prin corespondenţă, alegătorul cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate trebuie să se înregistreze ca alegător prin corespondenţă, alegătorii fiind înscrişi pe listele electorale permanente din străinătate, liste ce se întocmesc de Autoritatea Electorală Permanentă în format electronic şi sunt puse la dispoziţia Biroului Electoral pentru secţiile de votare din străinătate.

"Diaspora contează pentru noi! De aceea, ne exprimăm bucuria cu privire la aceste ultime modificări legislative, modificări care vor înlesni procesul de votare pentru românii de pretutindeni, români care, deşi sunt plecaţi departe de ţară, au rămas cu sufletul aici!", declară doamna Lilla Debelka, preşedintele PSD Diaspora.

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.