Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 27 iunie 2019

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (I.N.H.G.A.) a sărbătorit Ziua Internaţională a Dunării, la sediul instituţiei, eveniment dedicat copiilor salariaţilor

În fiecare an, sub auspiciile Comisiei Internaţionale pentru Protecţia Fluviului Dunărea (ICPDR), ţările dunărene serbează Ziua Internaţională a Dunării. Această zi marchează semnarea Convenţiei privind cooperarea pentru protecţia şi utilizarea durabilă a fluviului Dunărea, eveniment care a avut loc în data de 29 iunie 1994, la Sofia, în Bulgaria.

În acest an, tema propusă de Comisia Internaţională pentru Protecţia Fluviului Dunărea este 'Fii activ pentru o Dunăre mai sigură!" ("Get active for a safer Danube!"), promovând astfel solidaritatea între popoarele care împart această resursă comună, în ciuda diferenţelor de culturi şi istorii.

Pentru a marca sărbătorirea Zilei Dunării, Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (I.N.H.G.A.) a organizat două evenimente privind conştientizarea importanţei fluviului Dunărea: o lecţie deschisă cu activităţi educative privind importanţa protejării şi conservării fluviului Dunărea la Şcoala Gimnazială 'Grigorie Ghica Voievod', Bucureşti, în data de 7 iunie 2019, şi un eveniment dedicat copiilor salariaţilor I.N.H.G.A., care s-a desfăşurat la sediul institutului, în data de 27 iunie 2019.

În cadrul evenimentului organizat la Şcoala Gimnazială 'Grigorie Ghica Voievod', un reprezentant al I.N.H.G.A., cercetător ştiinţific, Elena Ghiţă, a prezentat, atât aspectele importante despre fluviul Dunărea, cât şi cele privind sursele de poluare şi măsurile de prevenire a acesteia (colectarea selectivă a deşeurilor, a uleiului alimentar şi reciclarea lui, epurarea apelor uzate, respectarea regulilor privind utilizarea pesticidelor şi a îngrăşămintelor în agricultură). Totodată, elevii din clasa a IV-a D au participat activ utilizând materialele informative şi promoţionale primite din partea Institutului cu scopul înţelegerii importanţei fluviului Dunărea (broşura 'Lumea fascinanta a apelor Fluviului Dunărea', hartă cu districtul hidrografic al Dunării, şepci, eşarfe şi rucsacuri), au măsurat pe hărţile primite lungimea fluviului Dunărea de la izvoare până la vărsarea în Marea Neagră, şi, nu în ultimul rând, şi-au exprimat punctul de vedere privind acţiunile ce ar trebui întreprinse în vederea conservării şi protejării apelor Dunării.

În cadrul evenimentului organizat la sediul I.N.H.G.A., directorul de Gospodărirea Apelor, Andreea-Cristina Gălie, a ţinut un discurs despre importanţa deosebită a fluviului Dunărea pentru ţările riverane acestuia, atât pentru navigaţie, producţia de energie hidroelectrică sau piscicultură, cât şi pentru furnizarea de apă pentru populaţie, industrie şi agricultură, deservind circa 80 de milioane de oameni din această regiune. Totodată, s-a precizat că acest fluviu internaţional reprezintă şi un habitat pentru fauna acvatică şi terestră. Directorul de Gospodărirea Apelor, Andreea-Cristina Gălie, a interacţionat cu copiii participanţi, aceştia răspunzând la întrebări despre districtul hidrografic al Dunării.

În continuare, au avut loc activităţi interactive privind importanţa protejării şi conservării acestei resurse preţioase de apă. Copiii au dat un test şi au demonstrat că au dobândit cunoştinţe despre fluviul Dunărea. Aceştia au realizat desene pe hârtie cu aceeaşi temă.

La final, copiii salariaţilor au primit materiale promoţionale (broşură, flyer, 'Aventuri îndrăzneţe pe Dunăre' - carte cu informaţii utile pe înţelesul copiilor, elaborată în cadrul INHGA), premii (rucsacuri, şepci, eşarfe, baloane personalizate cu Ziua Internaţională a Dunării) şi diplome.

Compartiment Comunicare şi Relaţii cu Presa
e-mail: birou.presa@rowater.ro; biroupresa.apeleromane@gmail.com

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.