Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Comunicat de presă al deputatului PNL Antoneta Ioniţă: Planul Naţional de Control al Cancerului, îngropat de trei ani de zile în sertarele Ministerului Sănătăţii!

De trei ani, România are un Plan Naţional Multianual Integrat de Control al Cancerului, pentru perioada 2016-2020, dar acesta nu a fost niciodată adoptat printr-o Hotărâre de Guvern. Această situaţie vine în contextul în care, cu aproximativ 48.300 de decese cauzate anual de cancer, România se situează mult peste media Uniunii Europene şi se menţine cu cele mai înalte rate de incidenţă şi mortalitate prin cancer de col uterin din spaţiul european.

Anual, sunt diagnosticate peste 4.300 de noi cazuri şi aproape 2.000 de românce îşi pierd viaţa din cauza cancerului de col uterin, pe fondul unui diagnostic tardiv. Situaţie similară şi în cazul cancerului de sân, 80% dintre cele aproximativ 7.000 de noi paciente descoperite anual fiind în fază avansată.

Planul Naţional Multianual de Control al Cancerului s-a rătăcit prin nişte sertare ale Ministerului Sănătăţii, deşi a fost realizat de experţi, în cadrul unor parteneriate finanţate de Comisia Europeană. Cu această incidenţă pe care o înregistrăm, este evident că avem nevoie de programe de prevenţie, de depistarea formelor de cancer în stadii incipiente, de acces la tratamente inovative, de servicii medicale preventive şi curative, pentru a diminua numărul românilor victime ale cancerului. Şi nu, niciodată asta nu se va întâmpla cu programe naţionale peste care se aşterne praful, nepăsarea unor funcţionari şi indiferenţa celor care ne conduc. De trei ani, guvernul, prin Ministerul Sănătăţii, a ignorat realitatea bolnavilor de cancer, pe care îi condamnă la dispariţie.

Mai mult, blocajul se menţine şi în privinţa altor programe similare de prevenţie. Ministerul Sănătăţii a demarat, la nivel declarativ, în august 2018, implementarea a şapte programe de screening, care vizează depistarea precoce, diagnosticul şi tratamentul mai multor boli, printre care cancerul de col uterin, cancerul de sân, cancerul colorectal. Dintre toate acestea, doar în cazul programului pentru cancerul de col uterin s-au achiziţionat unităţi mobile pentru depistarea bolii, dar lipsa de transparenţă face ca nimeni să nu ştie în ce stadiu se află programul, care sunt centrele naţionale prin care se derulează şi dacă au existat paciente care să beneficieze de testare. Aceeaşi situaţie se întâlneşte şi în cazul programului pilot pentru depistarea precoce a cancerului de sân, despre care nu se ştie dacă cineva a beneficiat până acum de diagnosticare, altfel decât pe hârtie.

În calitate de deputat PNL, atrag atenţia Guvernului şi, în special, ministrului Sănătăţii, Sorina Pintea, să nu mai ţină blocat Planul Naţional de Control al Cancerului. Guvernul trebuie să aibă printre priorităţi sănătatea românilor, şi nu jocurile de imagine folositoare doar pentru câştiguri electorale.

Antoneta Ioniţă
Deputat PNL
Membru în Comisia pentru Sănătate şi Familie a Camerei Deputaţilor

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.