COD GALBEN: 20-10-2019 Intre 09:00 si 11:00 se va semnala ceață ce determină scăderea vizibilității, local sub 200 m și izolat sub 50 m in Județul Brăila, Județul Ialomiţa, Județul Buzău, Județul Prahova, Județul Călăraşi, Județul Giurgiu, Județul Ilfov; COD GALBEN: 20-10-2019 Intre 09:00 si 11:00 se va semnala îndeosebi în zona preorășenească va fi ceață cu vizibilitate redusă, local sub 200 m și izolat sub 50 m in Mun. Bucureşti; COD GALBEN: 20-10-2019 Intre 09:00 si 11:00 se va semnala ceaţă care determină scăderea vizibilităţii, local sub 200 m, izolat sub 50 m. in Județul Harghita; COD GALBEN: 20-10-2019 Intre 08:15 si 11:00 se va semnala Ceață care reduce vizibilitatea sub 200 m, izolat sub 50 m. in Județul Suceava; COD GALBEN: 20-10-2019 Intre 08:00 si 12:00 se va semnala Ceață care va reduce vizibilitatea local sub 200 m, izolat sub 50 m. in Județul Bacău, Județul Botoşani, Județul Galaţi, Județul Neamţ, Județul Vrancea, Județul Iaşi, Județul Vaslui;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Primăria Capitalei: Nume grele ale handbalului mondial vor juca la CSM Bucureşti!

Crina Pintea, Nora Mork, Denisa Dedu, Gabriela Perianu, Laura Chiper, Andreea Klikovac, Linea Torstensson şi Carmen Martin întăresc lotul campioanei României la handbal feminin în noul sezon

CSM Bucureşti anunţă un sezon incendiar, la cel mai înalt nivel de performanţă. Aşa cum şi-a obişnuit până acum fanii, campioana României la handbal feminin se va prezenta la început de sezon cu o echipă de top, care îşi doreşte victoria. Conducerea clubului Primăriei Capitalei a făcut paşi importanţi pentru sezonul care urmează.

Nu mai puţin de opt jucătoare de top, 'nume grele' ale handbalului mondial, vor veni în lotul 'tigroaicelor' începând cu 1 iulie 2019, iar alte trei componente ale formaţiei bucureştene au semnat prelungirea contractelor deja existente.

Denisa Dedu, Crina Pintea, Gabriela Perianu, Laura Chiper, Nora Mork, Andrea Klikovac, Linnea Torstensson şi Carmen Martin vor face parte din formaţia Clubului Sportiv Municipal din Bucureşti din această vară, iar Iulia Curea (actualul căpitan al campioanei României, câştigătoare a Ligii Campionilor în 2016), Elizabeth Omoregie (de trei ori campioană a Sloveniei) şi Dragana Cvijic (de două ori câştigătoare a Ligii Campionilor) merg şi ele mai departe alături de echipă.

Pentru postul de portar, CSM Bucureşti şi-a asigurat semnătura golkeaperului naţionalei României, Denisa Dedu. În vârstă de 24 de ani, sportiva originară din Braşov evoluează de două sezoane la Siofok KC, în Ungaria, echipă cu care a jucat în a doua competiţie intercluburi de pe continent, Cupa EHF. Dedu a semnat un contract valabil doi ani, urmând să îmbrace tricoul CSM-ului din vară până în iunie 2021.

Crina Pintea, pivorul 'tricolorelor' vine şi ea la CSM Bucureşti începând din iulie 2019. Desemnată cel mai bun pivot al Campionatului European din Franţa, din decembrie 2018, Pintea, 28 de ani, evoluează în prezent la campioana Ungariei, Gyor.   Sportiva este una dintre cele mai importante figuri ale naţionalei de handbal feminin a României, cu care a şi cucerit medalia de bronz la Mondialul din 2015. Pentru prima reprezentativă, Pintea a jucat de 60 de ori şi a înscris 71 de goluri.

Colegă la naţională cu Crina Pintea, interul stânga Gabriela Perianu a semnat cu CSM Bucureşti un contract valabil până în iunie 2021. Deţinătoare şi ea a bronzului mondial în 2015, handbalista de 24 de ani a evoluat de 46 de ori sub tricolor şi a marcat 51 de goluri. Ca şi Dedu, Perianu vine la 'tigroaice' de la Siofok KC.

Campioana României are şi semnătura celui mai bun inter dreapta al lumii, Nora Mork. În vârstă de 27 de ani, handbalista din Norvegia are un palmares impresionant fiind una dintre cele mai laureate sportive. A cucerit de trei ori Liga Campionilor (2011, 2017, 2018), are trei medalii de aur la Europene (2010, 2014, 2016), una de aur la Mondiale (în 2015), una de argint (2017) şi a urcat pe treapta a treia a podiumului olimpic la JO din 2018, de la Rio de Janeiro. Ultima sa echipă de club este Gyor, campioana Ungariei.

Pentru postul de inter dreapta a fost transferată şi Andrea Klikovac, componentă de bază a naţionalei statului Muntenegru, cu care a cucerit aurul European în 2012. Actualmente la Kisvárdai KC, în Ungaria, handbalista în vârstă de 27 de ani are 60 de selecţii la naţională şi 20 de reuşite.

Carmen Martin (30 de ani) revine la CSM Bucureşti, după prima ei aventură alături de 'tigroaice', între 2014-2017, perioadă în care a cucerit şi Liga Campionilor (2016) şi a primit titlul de' cetăţean de onoare' al Capitalei. Desemnată cea mai bună extremă dreaptă a Campionatului European din 2014, 2016 şi 2018, iberica este medaliată cu bronz la Olimpiada din 2012, tot pe locul trei a terminat şi Mondialul din 2011 şi are în palmares şi două medalii de aur la Europene (2008, 2014).

Titulara naţionalei României pe postul de extremă dreaptă, Laura Chiper, medaliată cu bronz la Mondialul din 2015, devine' tigroaică' de la începutul lunii iulie 2019. Chiper joacă de opt ani în Liga Florilor, la Corona Braşov, echipă cu care a participat în competiţiile europene.

Una dintre cele mai experimentate handbaliste ale lumii, suedeza Linnea Torstensson, a semnat cu CSM Bucureşti până în vara lui 2020. Scandinava revine în lotul 'tigroaicelor', cu care a câştigat Liga Campionilor în 2016, când a şi primit distincţia de' cetăţean de onoare' al Capitalei. Sportiva are în palmares Cupa EHF (2011) şi o medalie de argint la Europeanul din 2010, competiţie la care a fost desemnată MVP.

Clubul Sportiv Municipal din Bucureşti anunţă că nu a încheiat campania de achiziţii şi întăreşte dorinţa de prelungire a contractului Cristinei Neagu, cea mai bună jucătoare a lumii. Discuţiile se poartă în continuare, iar oficialii clubului din Capitală şi-au exprimat toată deschiderea vizavi de prelungirea colaborării.

CSM Bucureşti nu a definitivat încă echipa de antrenori care va conduce destinele formaţiei în sezonul viitor, actualului antrenor Drăgan Djukic urmând să-i expire contractul la 30 iunie.

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.