Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministrul Educaţiei Naţionale, Valentin Popa, a participat vineri, 16 martie, la conferinţa "Incluziunea financiară - de la vorbe la fapte", organizată de Banca Naţională a României

În cadrul evenimentului, organizat de către Banca Naţională a României, prin intermediul proiectului internaţional "Global Money Week - Săptămâna Mondială a Banilor", ministrul a comunicat principalele preocupări şi acţiuni întreprinse, în ultimii ani, de Ministerul Educaţiei Naţionale în domeniul educaţiei financiare, cu precădere la nivelul învăţământului preuniversitar.

Educaţia financiară în învăţământul preuniversitar se realizează, în principiu, atât sub forma educaţiei formale-curriculare, cât şi a educaţiei non-formale-extracurriculare.

Ministerul Educaţiei Naţionale a avut în vedere, în raport cu noul calendar al dezvoltării curriculare, începând cu anul 2016, menţinerea şi amplificarea elementelor deja existente referitoare la educaţia financiară. În acest sens, în cadrul ariei curriculare Om şi societate, a fost inclusă disciplina Educaţie socială - Educaţie economico-financiară, care se va studia începând cu anul şcolar 2020-2021, când noul plan cadru se va aplica la clasele a VIII-a.

De asemenea, sistemul educaţional preuniversitar beneficiază de o ofertă completă de cursuri de Educaţie financiară, ca disciplină opţională inclusă în cadrul naţional de programe şcolare, pentru toate nivelurile de învăţământ preuniversitar.

Buna cooperare instituţională între Ministerul Educaţiei Naţionale şi Banca Naţională a României a trecut la un alt nivel în anul 2010, prin semnarea unui Protocol de Colaborare, reînnoit în anul 2013. Totodată, începând cu anul 2015, există un Protocol de colaborare în domeniul educa?iei financiare nebancare, încheiat între MEN şi Autoritatea de Supraveghere Financiară.

În vederea consolidării şi dezvoltării educaţiei financiare, ministrul educaţiei naţionale şi-a propus să contribuie, în mod nemijlocit şi substanţial, la elaborarea Strategiei naţionale în domeniul educa?iei financiare, alături de toţi ceilalţi parteneri interesaţi.

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.