Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Casa de Cultură 'Ion Luca Caragiale' a Municipiului Ploieşti va organiza luni, 19 februarie 2018, cu ocazia împlinirii a 142 de ani de la naşterea marelui sculptor român Constantin Brâncuşi, a III-a ediţie a Concursului de creaţie şi cultură generală 'Brâncuşi - aproape de infinit'.

Evenimentul va avea loc la Colegiul Naţional 'Alexandru Ioan Cuza' Ploieşti, la clasa a VII-a B, începând cu ora 11.00. Concursul este organizat pe două secţiuni: creaţie şi cultură generală.

La Secţiunea Creaţie, elevii participă cu o lucrare grafică inspirată din opera lui Brâncuşi. Cele mai bune trei lucrări vor fi publicate în revista 'Atitudini', editată de Casa de Cultură 'Ion Luca Caragiale' a Municipiului Ploieşti.

La Secţiunea Cultură generală, elevii se vor împărşi în echipe de câte cinci membri şi vor primi chestionare cu întrebări referitoare la viaţa şi opera lui Constantin Brâncuşi. Echipa care va obţine punctajul maxim va fi desemnată câştigătoare.

Juriul va fi format din domnul Valter Paraschivescu, artist plastic, care va susţine şi o prelegere despre sculptura modernă românească şi reprezentanţi ai Casei de Cultură 'Ion Luca Caragiale' a Municipiului Ploieşti, iar premiile vor consta în cărţi şi materiale de artă plastică.

Ziua 'Brâncuşi' a fost celebrată pentru prima dată ca sărbătoare naţională pe 19 februarie 2016, cu ocazia împlinirii a 140 de ani de la naşterea sculptorului Constantin Brâncuşi.

Director,
Prof. Gelu Nicolae Ionescu
Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.