Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ziua Culturii Naţionale sărbătorită la Academia Română

Academia Română va sărbători luni, 15 ianuarie 2018, Ziua Culturii Naţionale. Secţia de filosofie, teologie, psihologie şi pedagogie şi Secţia de filologie şi literatură vor organiza Simpozionul 'Cultura română la ceas aniversar - Centenarul Marii Uniri'. Evenimentul se va desfăşura în Aula Academiei Române, începând cu ora 10.

Simpozionul va fi deschis de Preşedintele Academiei Române, acad. Cristian Hera, şi va fi moderat de acad. Alexandru Surdu, Vicepreşedinte al Academiei Române.

La manifestare vor participa Ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, Lucian Romaşcanu, şi Consilierul prezidenţial Sergiu Nistor.

Vor susţine prelegeri acad. Răzvan Theodorescu, Preşedintele Secţiei de arte, arhitectură şi audiovizual, acad. Ioan-Aurel Pop, rectorul Universităţii 'Babeş-Bolyai' din Cluj-Napoca, acad. Nicolae Breban, Mihai Cimpoi, membru de onoare al Academiei Române, prof. Mircea Martin, membru corespondent al Academiei Române. Între temele abordate se numără: reflecţii despre 'naţionalism' în preajma Centenarului, cultura română şi istoria naţională, epopeea spirituală a românilor, Eminescu la Centenarul Marii Uniri, literatura şi cultura română în faţa Centenarului.

Evenimentul va fi însoţit de un moment artistic susţinut de actorii Dorel Vişan şi Ortansa Stănescu şi de violoncelistul şi compozitorul Eugen Doga, membru al Academiei de Ştiinţe a Moldovei.

La ora 13, Sala 'Theodor Pallady' a Bibliotecii Academiei Române va găzdui vernisajul expoziţiei: 'Mihai Eminescu, reper al spiritualităţii române', realizată de Cabinetul de Manuscrise şi Carte Rară. În cadrul acestui eveniment va fi lansată ediţia facsimilită a 'Slujebnicului arhieresc al Mitropolitului ştefan al Ungrovlahiei', după manuscrisul românesc nr. 1790 din colecţiile Bibliotecii Academiei Române. Cartea apare sub coordonarea doamnei Gabriela Dumitrescu şi beneficiază de prefaţa acad. Răzvan Theodorescu, Preşedintele Secţiei de arte, arhitectură şi audiovizual a Academiei Române.

Ziua de naştere a poetului naţional Mihai Eminescu, 15 ianuarie, a fost declarată Ziua Culturii Naţionale la iniţiativa Academiei Române. Propunerea a aparţinut acad. Eugen Simion, Preşedintele Secţiei de Filologie şi Literatură şi fost Preşedinte al Academiei Române. Anul acesta sărbătorim cea de-a opta ediţie.

Biroul de presă al Academiei Române

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.