CURS BNR

EUR
4.6346Up
USD
3.9285Up
GBP
5.2711Up
CHF
3.9729Up
MDL
0.2275Down
BGN
2.3697Up
Sursa: Banca Naţională a României
Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Biroul de Informare şi Relaţii Publice a întocmit o sinteză a cauzelor finalizate de procurorii anticorupţie în luna ianuarie, altele decât cele deja mediatizate prin intermediul comunicatelor de presă:
1. Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:
RĂUŢĂ CORINA, ofiţer (cu gradul de căpitan) în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului (I.S.U.J.) Bacău - Compartimentul de avize/autorizaţii, în sarcina căreia s-au reţinut infracţiunile de conflict de interese şi infracţiunea prevăzută în art. 11 alin. 1 din Legea 78/2000 (îndeplinirea, în virtutea funcţiei, pentru un agent economic, a unei însărcinări, dacă fapta e de natură a-i aduce, direct sau indirect, foloase necuvenite), ambele în formă continuată;
VRÂNCEANU VASILE şi UNCESCU NECULAI, ambii proiectanţi în cadrul SC GENERAL TECTONIC SRL, respectiv SC UNIC GRUP PROIECT SRL, în sarcina cărora s-a reţinut complicitate la infracţiunea de conflict de interese şi la infracţiunea prevăzută în art. art. 11 alin. 1 din Legea 78/2000, ambele în formă continuată.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
În perioada 2008 - februarie 2009, inculpata Răuţă Corina, în calitate de ofiţer în cadrul I.S.U.J. Bacău - Compartimentul de avizare/autorizare, a întocmit, în numele unor proiectanţi, un număr de 23 de scenarii de securitate la incendiu (lucrări de proiectare necesare pentru obţinerea avizelor ori autorizaţiilor de securitate la incendiu). După ce au fost întocmite de inculpată, la comanda proiectanţilor sau a beneficiarilor (firme de construcţii), documentele au fost prezentate la I.S.U.J. Bacău, la compartimentul de avizare/autorizare în cadrul căruia lucra inculpata, pentru obţinerea avizelor ori autorizaţiilor de securitate la incendiu.
Având atribuţii de control, inculpata Răuţă Corina a dat personal, aviz favorabil unui număr de 7 scenarii de securitate la incendiu.
Pentru întocmirea şi avizarea unor astfel de documentaţii, inculpata a obţinut foloase necuvenite în valoare de 10.021 lei.
În demersul său, Răuţă Corina a fost ajutată de inculpaţii Vrânceanu Vasile şi Uncescu Neculai prin asigurarea semnăturii de proiectant şi a ştampilei firmelor pe care le conduc. Dosarul a fost înaintat spre judecare la Curtea de Apel Bacău.
2. Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Alba Iulia au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:
GRUIAN PAMFIL, inspector în cadrul Administraţia Finanţelor Publice Alba Iulia, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, două infracţiuni de fals intelectual şi două infracţiuni de uz de fals;
IORDACHE NICOLAE, consilier juridic în cadrul Administraţiei Finanţelor Publice Alba Iulia, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial;
STOICA HORAŢIU FLORIN, şef birou în cadrul Administraţiei Finanţelor Publice Alba Iulia, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial;
CREŢIU CLAUDIU - SORIN, inspector în cadrul Administraţiei Finanţelor Publice Alba Iulia, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial;
CREŢIU MARIAN, expert judiciar, în sarcina căruia s-a reţinut complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
La datele de 31 ianuarie 2006 şi 10 aprilie 2006, inculpatul Gruian Pamfil, în calitate de executor fiscal în cadrul Administraţiei Finanţelor Publice (A.F.P.) Alba Iulia, cu ocazia desfăşurării executării silite a S.C. Cristian Prodimpex S.A. Alba Iulia, a întocmit două procese verbale de sechestru atestând în fals că două imobile (teren şi hală) au suprafeţe mai mici decât în realitate, procese verbale pe care le-a folosit în cadrul procedurii de executare silită a debitorului respectiv.
De asemenea, în perioada anilor 2005 - 2007, inculpatul Gruian Pamfil, în calitate de executor fiscal în cadrul A.F.P. Alba Iulia, pe parcursul desfăşurării executării silite a aceleiaşi firme debitoare, cu încălcarea atribuţiilor de serviciu, a dispus vânzarea unor bunuri ale acestei firme care nu au fost identificate şi evaluate ori au fost subevaluate. În această modalitate, societatea comercială respectivă a fost prejudiciată cu suma de 934.030,82 euro. În demersul său, Gruian Pamfil a fost ajutat de inculpaţii Iordache Nicolae, Stoica Horaţiu Florin şi Creţiu Claudiu Sorin, în calitate de membri ai comisiei de licitaţie pentru vânzarea de către A.F.P. Alba Iulia a bunurilor respective. La rândul său, inculpatul Creţiu Marian, în cursul anului 2007, în calitate de expert evaluator, fără să se fi încheiat o înţelegere de natură contractuală între el şi A.F.P. Alba Iulia, a întocmit un raport de evaluare privind bunurile care ar fi trebuit valorificate prin licitaţie fără a fi însă a fi identificate toate terenurile şi construcţiile.
S.C. Cristian Prodimpex S.A. Alba Iulia s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 8 milioane de euro în timp ce S.C. Mercur Leasing IFN S.A. Alba Iulia (societate ce a achiziţionat bunurile scoase la licitaţie în anul 2007) s-a constituit parte civilă în cauză cu suma totală de 708 159,37 euro precum şi dobânzile legale aferente sumei.
În vederea recuperării prejudiciului, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unor bunuri imobile şi mobile aparţinând inculpaţilor Gruian Pamfil, Iordache Nicolae, Stoica Horaţiu Florin, Creţiu Claudiu Sorin şi Creţiu Marian.
Dosarul a fost înaintat spre judecare la Judecătoriei Alba Iulia.
În legătură cu cele două dosare penale menţionate mai sus, precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
Sursa: Administrația Națională de Meteorologie
Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.