Comunicat de presă - MAE

 •  Comunicate
62 afişări

Întrevederea ministrului Afacerilor Externe, Teodor Meleșcanu, cu Președintele Adunării Naționale a Republicii Bulgaria, Dimitar Glavchev

1d98f414-f79a-4caf-93d9-367c33b39143

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleșcanu, a avut astăzi, 14 noiembrie 2017, o întrevedere cu președintele Adunării Naționale a Republicii Bulgaria, Dimitar Glavchev, aflat la București într-o vizită oficială.

Ministrul român a apreciat că vizita președintelui Parlamentului bulgar reprezintă o oportunitate de reconfirmare a nivelului excelent al relațiilor bilaterale, inclusiv la nivelul diplomației parlamentare. De asemenea, au fost evocate contactele politico-diplomatice recente dintre cele două țări, inclusiv la nivel înalt, precum și cea mai recentă reuniune a Consiliului de cooperare la nivel înalt româno-bulgar (Varna, 3 octombrie 2017).

Șeful diplomației române a subliniat importanța cooperării sectoriale dintre cele două țări vecine. Totodată, oficialul român a punctat importanța formatelor de cooperare regională, dar mai ales a faptului că cele două țări își vor asuma președinția Consiliului UE în prima parte a anului 2018, respectiv 2019, ceea ce constituie o oportunitate pentru întărirea cooperării în format european. A salutat eforturile Bulgariei axate pe combaterea migrației ilegale și a exprimat speranța în aderarea cât mai rapidă a României și Bulgariei la spațiul Schengen.

Cei doi demnitari au salutat parcursul european comun al României și Bulgariei, interesele și pozițiile convergente. A fost subliniată, totodată, importanța unei mai bune interconectări, pentru valorificarea optimă a potențialului de cooperare existent în toate domeniile.

Direcția Purtător de Cuvânt și Comunicare

Trimite-ne comunicatul tau

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Ultimele comunicate

Cele mai citite comunicate

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe