Comunicat de presă - ALDE Sector 4

 •  Comunicate
512 afişări

ALDE Sector 4 și-a ales un nou președinte: Adrian Vlad Chiotan

131b365a-fb34-4bad-95df-0b21bc74f7da

Filiala ALDE Sector 4 a organizat, miercuri, 11 octombrie a.c., Conferința teritorială pentru alegerea președintelui și a Biroului Politic al organizației. În urma voturilor celor 178 de delegați prezenți la eveniment, Adrian Vlad Chiotan a fost desemnat președinte al ALDE Sector 4 pentru o perioadă de patru ani. Din noua conducere a ALDE Sector 4 mai fac parte nouă vicepreședinți: Alexandru Alexandrescu, Nicolae Pungă, Daniel Dinu, Tănase Andrei, Bogdan Țîrdea, Ștefan Tiriteu, Răzvan Alecu, Alexandru Vicu, Bogdan Mitruț, alături de 19 membri și alți șase membri supleanți.

Prezent la evenimentul organizat de ALDE Sector 4, deputatul Varujan Vosganian, în calitate de vicepreședinte și purtător de cuvânt al ALDE, a transmis celor prezenți un mesaj de încurajare pentru ca această organizație locală, prin noua conducere aleasă, să fie tot mai activă în viața bucureștenilor.

În finalul discursului său politic, deputatul Varujan Vosganian a subliniat că: 'Noi, ALDE, suntem legatarii tradiției liberale românești. Noi suntem ceea ce s-a recuperat din partidele istorice ale dreptei românești. PNL și PNț au fost înghițite de PD. Aici este stindardul tradiției și noi suntem păstrătorii lor. Noi apărăm drepturile omului și democrația, așa cum trebuie să facă liberalii de pretutindeni. (...) Aceasta este moștenirea pe care o are ALDE prin ceea ce gândește, prin ceea ce face, prin cei care o conduc și prin dumneavoastră care într-o bună zi o să ne luați locul. și mă bucur că astăzi, aici, cuvintele pe care le spun au sens. Vă urez mult succes!'.

Noul președinte ales al ALDE Sector 4, Adrian Chiotan, a spus că a venit din PNL cu toată deschiderea și cu multe speranțe alături de Călin Popescu-Tăriceanu, un liberal autentic, pentru a susține democrația, libertatea de exprimare și respectarea drepturilor cetățenilor: 'Cred în această construcție politică pentru că pune în centrul preocupărilor ocrotirea și întărirea libertății individului și în același timp, încurajează inițiativa, antreprenoriatul, competitivitatea'.

Adrian Chiotan este de părere că este nevoie de dialog și de echilibru în luarea deciziilor care schimbă viața cetățenilor. El le-a spus membrilor filialei ALDE Sector 4 că trebuie să se implice activ pentru ca locuitorii din această zonă, care nu se numără printre sectoarele bogate ale Capitalei, să aibă un trai mai bun.

Printre invitații prezenți la eveniment s-au mai aflat vicepreședintele ALDE Andrei Gerea, ministrul pentru Relația cu Parlamentul Viorel Ilie, lideri ai organizațiilor ALDE din țară, Liliana Mincă — președinte ALDE Botoșani, Ionel Petre — președinte ALDE Dâmbovița și Ionela Kovacs — președinte ALDE Caraș-Severin-, dar și reprezentanți celorlalte filiale ALDE din București sau ai administrației locale și centrale: deputatul Anton Anton, președintele ALDE Sector 2, Elena Petrescu, președintele ALDE Sector 3, Bogdan Trifan, președintele ALDE Sector 6, Alexandru Baicu, președintele ALDE Sector 5, sectretarii de stat Robert Tudorache și Dorin Corcheș, consilierul de stat Dana Rozalia Varga, consilierii generali din cadrul PMB Claudiu Daniel Catana, Tudor—Tim Ionescu și Valentin Voicu. La Conferința teritorială a ALDE Sector 4 a fost prezent și reprezentantul PSD Daniel Băluță, primar al sectorului 4 al Capitalei.

Departamentul de comunicare ALDE

Trimite-ne comunicatul tau

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Ultimele comunicate

Cele mai citite comunicate

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe