Comunicat de presă - MAE

 •  Comunicate
49 afişări

Întrevederile secretarului de stat George Ciamba cu reprezentanții OSCE și cu Directorul General al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică

07c75470-d3ef-4a1e-a39b-7dd22b1e54a8

La data de 12 octombrie 2017, secretarul de stat pentru afaceri bilaterale și strategice în spațiul euroatlantic, George Ciamba, a avut întrevederi cu noul Secretar General al OSCE, ambasadorul Thomas Greminger, Reprezentantul OSCE pentru Libertatea Media, Harlem Desir, recent numit în funcție, precum și cu Yukiya Amano, Directorul General al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA).

În cadrul întrevederii cu Secretarul General al OSCE, cei doi oficiali au trecut în revistă prioritățile și proiectele de pe agenda actuală a OSCE și au subliniat importanța organizației în promovarea cooperării pan-europene pe cele trei dimensiuni: politico-militară, economică și de mediu, umană.

Oficialul român a urat succes Secretarului general OSCE în îndeplinirea mandatului, evidențiind sprijinul României pentru activitatea Organizației și angajamentul țării noastre pentru consolidarea rolului OSCE în actualul context de securitate. În acest sens, a anunțat organizarea în România, în 2018, a unui seminar privind Codul de conduită privind aspectele politico-militare ale securității. A reliefat, totodată, importanța respectării pe deplin a principiilor și angajamentelor asumate de către toate Statele Participante, accentuând necesitatea implementării pe deplin a actualelor obligații. A subliniat, de asemenea, utilitatea Dialogului Structurat, ca modalitate de a restabili încrederea între statele participante.

Totodată, a menționat că România, țară activă în peisajul european de securitate, are un interes deosebit în creșterea relevanței și eficienței OSCE pe palierul soluționării conflictelor înghețate. În acest context, a pledat pentru impulsionarea eforturilor de soluționare a conflictului transnistrean, care constituie o amenințare gravă la adresa securității și stabilității regionale și a manifestat susținere pentru continuarea procesului de negocieri în format '5+2'. De asemenea, a subliniat necesitatea evitării creării unui nou conflict înghețat în regiune și a evidențiat rolul important al Misiunii Speciale de Monitorizare a OSCE în Ucraina, precum și contribuția substanțială a României în teren.

Cu privire la Dimensiunea Umană, secretarul de stat George Ciamba a reiterat poziția constantă a României de susținere a valorilor democratice și a protecției drepturilor și libertăților fundamentale, dar și de sprijin a independenței și mandatului instituțiilor autonome ale OSCE.

În cadrul întrevederii cu Reprezentantul OSCE pentru Libertatea Presei (RFoM), Harlem Desir, George Ciamba a exprimat sprijinul ferm al României pentru mandatul și autonomia instituției, astfel cum a fost afirmat și cu prilejul Reuniunii Anuale de Implementarea Dimensiunii Umane/HDIM. Punctând asupra importanței pe care o are dialogul cu statele participante OSCE în desfășurarea mandatului său, astfel încât să se asigure respectarea libertății presei, secretarul de stat român a arătat aprecierea pentru luările de poziție ale RFoM în legătură cu cazuri recente care au creat îngrijorări în ceea ce privește libertatea presei în spațiul OSCE.

Totodată, secretarul de stat George Ciamba a arătat că Reprezentantul pentru Libertatea Presei trebuie să continue să urmărească evoluțiile din toate statele participante OSCE pe teme de libertate de exprimare și libertatea presei, apreciind că o atenție deosebită trebuie acordată presei ce activează în mediul online. În acest context, a adresat felicitări pentru inițiativa de a organiza Conferința privind Libertatea Internetului: Rolul și Responsabilitățile Intermediarilor de internet, programată a avea loc la 13 octombrie 2017. Apreciind că 'știrile false' și propaganda sunt nocive atât pentru mediul politic, cât și pentru încrederea populației în presă, George Ciamba a salutat faptul că Reprezentatul OSCE pentru Libertatea Presei continuă să urmărească, cu prioritate, aceste teme în activitatea sa.

Totodată, în contextul vizitei la Viena, oficialul român a avut o întrevedere cu Directorul General al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), Yukiya Amano. Cei doi înalți demnitari au avut un schimb de opinii privind temele de actualitate de pe agenda internațională, precum implementarea Planului Comun și Cuprinzător de Acțiune (JCPOA), încheiat între statele E3+3 și Iran și acțiunile provocatoare ale regimului din Republica Populară Democrată Coreeană (RPDC).

În cadrul întrevederii, secretarul de stat a subliniat rolul major al Agenției în consolidarea sistemului global de securitate și siguranță nucleare. De asemenea, a evidențiat eforturile susținute pe care România le întreprinde în promovarea securității nucleare în regiunea Mării Negre.

Direcția Purtător de Cuvânt și Comunicare

Trimite-ne comunicatul tau

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Ultimele comunicate

Cele mai citite comunicate

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe