Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

În perioada 05.10-13.10.2017, Penitenciarul de Femei Ploieşti "Târgşorul Nou" va organiza o serie de activităţi dedicate marcării Zilei Naţionale a Educaţiei în Penitenciare, subliniind astfel importanţa funcţiei educative a instituţiilor de detenţie şi esenţa intervenţiei recuperative organizate şi derulate cu persoanele care execută sancţiuni privative de libertate.

Astfel, specialiştii Sectorului Educaţie şi Asistenţă Psihosocială vor desfăşura diferite acţiuni, cu scopul de a promova educaţia în penitenciare şi de a intensifica relaţia de colaborare cu partenerii comunităţii.

În acest sens, în data de 5 octombrie 2017, celebrată ca Zi Mondială a Educaţiei, s-au organizat activităţi cultural artistice, în colaborare cu parteneri externi, cuprinzând o conferinţă cu tema Prevenţie şi sănătate în educaţie şi un spectacol artistic.

Conferinţa s-a derulat cu participarea voluntarilor Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului, care prin natura funcţiilor pe care le deţin (medici, profesori, psihoterapeuţi, asistenţi medicali) au prezentat persoanelor private de libertate participante o serie de informaţii, având ca scop transmiterea unor cunoştinţe de prevenţie, de educaţie sanitară sau de prim ajutor.

De asemenea, după finalizarea conferinţei, artiştii de muzică populară şi uşoară invitaţi au susţinut un spectacol artistic pentru cele  80 de persoane private de libertate participante.

Prin derularea unor astfel de activităţi Penitenciarul de Femei Ploieşti " Târgşorul Nou" subliniază importanţa suportului şi concursului comunităţilor locale pentru succesul componentei de reintegrare socială a persoanelor private de libertate.

Inspector principal de penitenciare Ioana PLUGARU, purtător de cuvânt

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.