Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

S-a încheiat cea de-a cincea ediţie !MPRO - Festivalul Naţional de Improvizaţie. Urmează spectacole în Parcul Circului, Bucureştii Noi şi Pantelimon-Morarilor

S-a încheiat ediţia a cincea !MPRO - Festivalul Naţional de Improvizaţie, care s-a desfăşurat în perioada 7- 11 septembrie la Muzeul Naţional al ţăranului Român - Studioul Horia Bernea. În cele cinci zile de Festival au fost spuse şi trăite zeci de poveşti cu sute de personaje, create pe loc cu ajutorul a peste 1.000 de spectatori, şi au fost generate noi abordări în teatrul de improvizaţie.

Spectatorii au avut parte atât de divertisment cât şi de poveşti memorabile, emoţii puternice şi personaje cu care să se poată identifica.

Canadienii Missie Peters şi Dave Morris au impresionat cu spectacolul de improvizaţie şi poezie 'SpeakEasy', trupa Backstage Boys a creat personaje jucăuşe dar şi scene de intimitate în formatul fluid 'One Shot', iar cel mai bine vândut spectacol din Festival, musical-ul 'Sing It!', a cucerit sala cu refrene puternice şi o energie debordantă, demnă de Broadway.

Improvizatorii începători au participat la cele şase ateliere susţinute de invitaţii cu experienţă din Canada şi Marea Britanie, dar şi de cei mai cunoscuţi traineri români din domeniu (reprezentând Academia de Improvizaţie, Şcoala de Improvizaţie şi Laboratorul de Impro din Recul), iar spectatorii curajoşi dornici să încerce improvizaţia au urcat pe scenă în cadrul celor două sesiuni de Open Stage.

În perioada următoare, cu ajutorul unor grupuri de iniţiativă locală, !MPRO duce teatrul de improvizaţie în trei cartiere bucureştene: sâmbătă 16 septembrie - ora 17.00 la Centrul Comunitar Tei (Parcul Circului) şi ora 18.00 la Grădina comunitară Grădinescu (bd. Bucureştii Noi nr. 50B), iar duminică 17 septembrie - ora 19.00 la Make a Point Pantelimon (str. Morarilor nr. 1).

Mai multe detalii pe www.improfest.ro şi pe www.facebook.com/improfest.ro

!MPRO este organizat de Asociaţia Tam-Tam şi finanţat de Primăria Municipiului Bucureşti prin ARCUB, în cadrul programului cultural "Bucureşti-Oraş participativ'.

Parteneri: Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică (UNATC), Kfea, Improvisneyland, Club Revdepov, pastel, Graffiti PR, Cărtureşti, Clubul Ţăranului, Vitamin Aqua, Aqua Carpatica, Leonidas

Parteneri pentru cartiere: ATU, CeRe, Grupul de iniţiativă civică Lacul Tei, Grupul de iniţiativă civică Bucureştii Noi, Grădina comunitară Grădinescu, Make a Point, Xerox, Aqua Carpatica

Parteneri media: TV City, Virgin Radio, IQAds & Smark, Adevărul, Kanal D, Bucharest City App

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.