Comunicat de presă - Deputat Găvrilă Ghilea (PNL)

 •  Comunicate
672 afişări

Când salariile cresc, investițiile pălesc Nu puțini analiști economici și-au scos pălăria, la începutul acestui an, când Guvernul PSD anunța cu surle și trâmbițe că își previzionează un buget de investiții de aproape 40 miliarde lei, cu peste 30% mai consistent decât cel alocat în precedentul exercițiu financiar.

ad80d211-72ff-4b1a-af29-3ee7ea3934be

Executivul, condus la vremea aceea de Sorin Grindeanu, lăsa astfel să se înțeleagă că zumzetul economiei naționale, administrată cu chiu cu vai de tehnocrați, va deveni, în scurtă vreme, duduit în toată regula, iar dezideratele de majorare a veniturilor populației se vor transforma în certitudini, prin acoperirea integrală din creșterea spectaculoasă a Produsului Intern Brut.

Nu s-au încheiat decât două trimestre din execuția bugetară a acestui an, că socoteala de la Palatul Victoria nu s-a mai potrivit cu cea din ringul economiei reale.

După ce a preluat frâiele guvernării — dar și majoritatea membrilor executivului neperformant precedent — din mers, noul premier Mihai Tudose a deschis Cutia Pandorei și sezonul majorărilor salariale, care s-a soldat, la o primă rectificare pozitivă, cu suplimentarea cheltuielilor de personal cu 5 miliarde de lei, la care se mai adaugă și vreo alte 3 miliarde lei necesare susținerii creșterii pensiilor.

Și cum PSD ne-a mai demonstrat, nu o dată, că o mână spală pe alta și amândouă spoliază bugetul, finanțarea acestor cheltuieli nu a putut fi asigurată decât prin reducerea cu 10 miliarde de lei a capitolului investiții, adus dintr-un condei la numitorul comun al anului precedent.

Aceiași analiști economici care aplaudau, în plină iarnă, cu pălăria în mână, viziunea bugetară a PSD, și-au îndesat-o în plină vară, înapoi, pe cap, când au calculat că, față de anul trecut, cheltuielile cu salariile bugetarilor au înregistrat un maxim istoric, de 12 miliarde lei, de la 57 miliarde lei în 2016, la 69 miliarde lei în 2017, nesusținut decât de un alt maxim istoric, cel al reducerii cheltuielilor cu investițiile, nemaiîntâlnit la nicio altă rectificare bugetară până în prezent.

Deputat PNL

Găvrilă Ghilea

11 septembrie 2017

Trimite-ne comunicatul tau

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Ultimele comunicate

Cele mai citite comunicate

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe